Năascut în Arad, Copil a copilărit alături de George Țucudean, fotbalist la CFR Cluj, campion cu Viitorul și cu gruparea ardeleană, precum și titular al postului de atacant în naționala României.
Copil a fost dus de la fragedă vârstă în Germania, unde i-a fost pusă racheta în mână. Părinții au investit în el circa 600.000 de euro, de-a lungul timpului, pentru a-l facejucător de Top 100, unde a pătruns în premieră abia anul trecut, după Mastersul de la Madrid.
Părinții l-au angajat chiar și pe antrenorul suedezului Robin Soderling – singurul jucător de tenis care l-a învins pe Rafael Nadal la Roland Garros.
Chimia a găsit-o însă abia acum, alături de actualul tehnician, Andrei Pavel, fost numărul 13 mondial și fost finalist la Mastersul 1.000 de la Montreal, în 2001.
Marius Copil provine dintr-o familie de foști sportivi. Tatăl Jean a făcut rugby, iar mama, Vasilica, este o fostă handbalistă.
De doi ani, de când cochetează cu Top 100, a devenit independent finaciar, iar sumele câștigate și le-a investit într-un apartament în București. Se pregătește la Stejarii Country Club, proprietatea lui Ion Țiriac, dar și la Centrul Național de Tenis.
Marius mănâncă fără gluten, dietă făcută celebră de sârbul Novak Djokovic, și ține cu Bayern Munchen.
Recomandări
Cazul internatului prăbușit la Odorheiu Secuiesc: „Comisia de experţi nu a întocmit raportul de expertiză tehnică în construcții”
Este un tip incomod, spune lucrurilor pe nume, inclusiv celor din Federația Română de Tenis.
Într-un interviu pentru ”Libertatea” care a făcut vâlvă în presa internațională la vremea respectivă, a vorbit fără ocolișuri despre blaturile din tenis, mărturisind, totodată, că nu îi place de rusoaica Maria Sharapova!
Citește și:
EXCLUSIV / Marius Copil face dezvăluiri din tenis: amenințat cu moartea!
Marius Copil, în cel mai bun moment al carierei. Declarația săptămânii: ”Nu sunt cel mai urât jucător din circuit”
Un jucător de tenis român a copiat alimentația lui Djokovici. Rețeta fără gluten face deja minuni. ”Tata a slăbit 8 kilograme într-o lună”!
Marius Copil, cel mai valoros jucător de tenis al țării, o apără pe Simona Halep. ”România nu i-a dăruit nimic”! GALERIE FOTO & VIDEO
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
FANATIK.RO
Zodiile care își vor schimba viața radical în următoarele zile. Se anunță abundență financiară pentru ele
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
FANATIK.RO
Ce animal rar au descoperit autoritățile la ferma lui Nuțu Cămătaru. Este interzisă deținerea sa în România
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Observatornews.ro
România, lovită de un nou dezastru pe 29 septembrie. Viktor Orban anunţă că în Ungaria "situaţia încă este foarte gravă"
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență