Miercuri, în primul joc din Grupa 1 a Turului de Elită pentru calificarea la Europenele sub 19 ani, echipa României, pregătită de Daniel Oprescu, a pierdut, la Krasnodar, cu 0-5 (0-2) în faţa Irlandei

De asemenea, în prima partidă din Grupa 1 a Turului de Elită pentru calificarea la Europenele sub 17 ani, echipa României, pregătită de fostul fotbalist Daniel Mogoşanu, a pierdut miercuri, la Manavgat (Turcia), scor 1-5 (0-3), cu Austria.

Rege în fotbalul sătesc

Dacă Mogoșanu este un nume cunoscut, având numeroase apariții în Divizia A (actuala Liga 1), Oprescu n-are rezonanță în fotbal.

”Libertatea” a reușit să facă rost de fotografii inedite din miniscula carieră a lui Daniel Oprescu. A jucat în fotbalul mic, la FC Arad Telecom, în Divizia C (2006), și a antrenat la nivel și mai redus.

Oprescu a pregătit-o pe Avântul Târnova, în Campionatul Județean Arad – Divizia D, în 2009, perioadă în care se lăuda că făcea controlul parametrilor la jucătorii de la țară cu ajutorul pulstesterelor! Inovație, nu glumă!



În ambele fotografii de grup, Oprescu se află în dreapta, rândul din mijloc.
Aici, la FC Arad Telecom. Sus, la Avântul Târnova

Pe locul arenei Telecom, aflată în cartierul arădean Micălaca, se află, de doi ani, un supermarket Kaufland.


Sus, terenul de la Târnova, iar jos – tribuna de la Telecom

Daniel Oprescu a avut ”spatele” asigurat, ca să poată ajunge la lot. Este nimeni altul decât fratele lui Marius Oprescu, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Olt.

”Pe linie politică, Oltul a votat în bloc cu Burleanu la alegerile de anul trecut. I-au adus 4 voturi“, afirmă sursele ProSport.

18
aprilie 2018 este data realegerii lui Răzvan Burleanu în funcția de președinte FRF. Actualul șef a luat 168 de voturi, fiind urmat de Ionuț Lupescu – 78, Marcel Pușcaș – 8 și de Ilie Drăgan – 0.

Urmărește-ne pe Google News