Valeriu Răchită a depus vineri după-amiză oferta de cumpărare a acțiunilor deținute de SC FC Petrolul Ploiești SA de către un grup de investitori din orașul reședință de județ, informează phon.ro.
”Așa cum am promis, vineri am depus oferta de cumpărare a acțiunilor de la societatea care administrează FC Petrolul Ploiești. Am primit număr de înregistrare. Sunt mandatat de mai multe societăți să preiau eu acțiunile. Așteptăm răspuns în termen de șapte zile”, a declarat Vivi Răchită, pentru phon.ro.
Grupul de investitori: SC Ciocirlia SA Ploiești, SC Monticor Industries SA Ploiești, SC Mercury Lighting SRL Ploiești și SC SpinVolta SRL.
Dacă, în privința ultimei firme nu se cunosc încă eventualele sale legături cu fotbalul, celelalte trei sunt conduse de persoane de mari susținători ai Petrolului: Bogdan Conț, Cosmin Păduraru și Dan Rusu, ultimii doi chiar suporteri pătimași ai echipei ”lupilor”, a aflat gazetaph.ro.
Iată documentul oficial prin care cvartetul vrea să investească la Petrolul Ploiești.
Acum nu rămâne decât ca actualul finanțator al echipei, Daniel Capră, să răspundă solicitării sau să stabilească o întâlnire cu Valeriu Răchită pentru a negocia condițiile prin care renunță al acțiunile SC FC Petrolul.