Americanii oferă un milion de motive, pentru ca jucătoarele și jucătorii de tenis să se înscrie în ambele probe, la BNP Paribas Open de la Indian Wells.

Oferta a fost făcută pentru a-i determina pe sportivi să se înscrie și la dublu, dominată de specialiștii probei.

În istorie, singurii care au câștigat turneul în dublă ipostază, sunt Roscoe Tanner în 1978, (cu Raymond Moore la dublu), Boris Becker în 1988 (cu Guy Forget), Jim Courier în 1991 (cu Javier Sanchez), Lindsay Davenport în 1997 (cu Natasha Zvereva) și în 2000 (cu Corina Morariu) și Vera Zvonareva în 2009 (cu Victoria Azarenka).

Corina Morariu este o fostă sportivă de origine română care s-a stabilit în SUA. Ajunsă la 40 de ani, Morariu trăiește în Boca Raton – Florida.

Germanul Tommy Haas, directorul turneului american, a specificat: ”Vrem să-i încurajăm pe jucătorii de top de la simplu să joace și la dublu, oferindu-le acest bonus de un milion de dolari, în 2018”. 

La actuala ediție, sunt 27 de jucători (15 băieți și 12 fete) care s-au înscris în dublă variantă la Indian Wells. Dintre juctoarele din România, Irina Begu va evolua și la dublu. Alături de Simona Halep, care se concentrează și pe simplu.

Premiile în bani pentru ambele titluri, la feminin și la masculin, sunt, în 2018, de 1.340.860$. Bonusul este însă pentru aceia care triumfă în dublă variantă.

Bilete la turneu, pentru a putea vedea la lucru trupa de românce, pot fi achiziționate de pe site ul www.bnpparibasopen.com.

 
 

Urmărește-ne pe Google News