A trecut o jumătate de an de când Cristi Ciocan era ”jumulit” de guralivul, dar puternicul britanic Tyson Fury, în gala desfăşurată în luna februarie la Londra. Iar efectul înfrângerii se vede şi în luptele pe care cei doi foşti adversari la au în faţa lor: Fury îl va înfrunta pe Wladimir Klitschko, în 24 octombrie, la Dusseldorf, miza fiind cele trei centuri mondiale majore deţinute de ucrainean, în vreme ce Ciocan va da piept cu un pugilist care, la 42 de ani, a devenit doar ”rampă de lansare” sau de relansare pentru carierele altora, Sherman Williams.

Sigur, ”Tancul din Caraibe”, aşa cum e supranumit William – el fiind născut în Bahamas – încă poate fi periculos şi, la urma urmei, acum 4 ani încrucişa mănuşile cu cineva de talia lui Evander Holyfield, dar miza luptei cu Ciocan nu poate fi decât restartarea carierei românului şi îndreptartea ei, încă o dată, spre cine ştie ce altă şansă pentru vreo nouă întâlnire cu miză importantă, cum a fost cea cu Fury.

Personal, rămân sceptic în această privinţă. Nivelul lui Ciocan e unul onorabil, dar, în lipsa cine ştie cărei minuni ca în faimosul film ”Rocky”, el rămâne unul limitat, de „rândul doi” la ”masa” greilor. Nu e o critică, ci un fapt, pur şi simplu. Oamenii sunt datori să încerce, dar nu toţi putem fi Usain Bolt sau Mike Tyson. Dar, cine ştie; având doar 27 de ani, Ciocan poate să mai aibe bafta unei conjuncturi norocoase, a unei şanse nesperate pentru o luptă pentru vreun titlu mondial, luptă care, la ora actual,ă pare improbabilă spre imposibilă. Dar, pentru asta, va trebui mai întâi să treacă de ”tancul” Williams. Lupta dintre cei doi va fi transmisă de Pro TV, astă-seară, începând cu ora 23.30.

Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”
Recomandări
Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”

În aceeaşi gală, denumită simbolic „Cod roşu de KO”, ce va începe de la ora 21.00 şi care va putea fi urmărită pe canalul Sport.ro de la ora 21.00, „bombardierul” Viorel Simion se va bate pentru o centură mondială – una obscură, e drept, cea WBF la categoria pană – cu ungurul David Kis. În mod normal, Simion nu ar trebui să aibă probleme, având în vedere că adversarul a pierdut ultimele nouă lupte disputate, ba chiar ultimele 16 din ultimele 18.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Mesajul astrelor pentru zodii, 7 decembrie 2024. Racii trebuie să se desprindă de trecut
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 7 decembrie 2024. Racii trebuie să se desprindă de trecut
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI