Aşa arată un meci şi o gală de box făcute doar pentru a mai rotunji palmaresul unor boxeri. Exact ca cea de la Hamburg, de vineri seară. Un fel de şuşă ce a adunat pe afiş cîteva nume rezonabile, precum cel al lui Karo Murat sau ca al unora care trăiesc doar din gloria de altădată. Cazul britanicului Danny Williams, care altădată îl făcea KO pe un Mike Tyson, eşuat de ani buni în rolul de încasator de bătăi şi de „prime de înfrângere” şi care se mai urcă în ring doar cu aerul că a fost deranjat de la un pahar cu amicii de bar.

În privinţa lui Ciocan, sunt câteva lucruri bune şi câteva mai puţin bune. Din prima categorie ar face parte faptul că a „dus” bine, din punct de vedere fizic, prima luptă întinsă – aproape surprinzător, nefiind nici un titlu pus în joc – pe durata a 12 reprize din cariera lui. Şi, fireşte, Cristian e un boxer absolut onorabil, tehnic vorbind, cu o forţa decentă de lovire, în raport cu alte „forţe” ale categoriei.Iar upercutul de dreapta la bărbie se află, ca potenţial, cam pe aceeaşi „treaptă”, ca „armă”, cu upercutul de stânga ţintit la ficat, al lui Lucian Bute. ”Armă” de care, din păcate, Lucian a profitat prea puţin sau, mai degrabă, nu a profitat fix când ar fi trebuit, când putea face „diferenţa” în lupte cu mize mari.

Partea mai puţin bună a victoriei a fost atitudinea adversarului

Un tip masiv, e drept, arătând cu 10 ani mai în vârstă decât cei 34 de ani declaraţi, cu alura unuia care ar putea lovi tare, dar care şi-a ţinut în frâu tocmai acest atu. Costa Junior e departe de a fi relevant pentru stilul de luptă al unui Klitschko. Nu ştiu dacă s-a deranjat de 25 de ori ca să întindă braţele şi să lovească. Şi nu ştiu dacă şi-a atins vreo ţintă mai mult de 5-6 ori. din acele încercări. În 12 reprize, totuşi… În aceste condiţii, e greu de cuantificat şi forma fizică relativ bună în care Ciocan a terminat meciul. Când iei măcar 5-6 „ciocane” de la un Klitscko, dar pe repriză, iar în rest eşti nevoit să te mişti încontinuu pentru a nu lua şi mai multe, dar şi pentru a-ţi încerca şansa propriilor lovituri, treaba cu consumul fizic arată niţel altfel.

De aceea, nici n-am înţeles explozia de bucurie a românului – gen Mircea Geoană în singura noapte în care a fost, a crezut că este preşedinte – de la finalul meciului. I-a spus cineva, oare, înainte, că dacă îl bate pe Costa Junior va fi ales pentru un meci cu Klitschko? Şi dacă cineva i-a spus aşa ceva, el chiar crede tot ce i se spune? Sigur, Ciocan probabil va mai urca un loc, două, de pe 6, unde era înaintea luptei de vineri, în ierarhia versiunii WBO, cel puţin în cea pe luna octombrie, ce încă nu a fost dată publicităţii. Poate îl vom găsi chiar pe locul 4. Poate chiar pe 3… Dar e o ierarhie la fel de provizorie precum clasarea pe podium în Premier League a unor echipe gen Southampton sau, nu ştiu, Hull City, după 10-12 etape. Aia nu înseamnă că au şi şanse concrete, realiste, la titlu, la finalul campionatului. Sau ca să aibe, trebuie să şi dovedească asta. Meci de meci.

Repet ce am afirmat în articolul anterior: Ciocan trebuie să dovedească în faţa unor boxeri adevăraţi, cu cotă recunoscută şi palmares adevărat, nu încropit din zeci de victorii în faţa unor anonimi, că are capacitatea reală de a se înfrunta cu Klitschko. Şi asta, fără a-şi pune însăşi viaţa în primejdie. Şi atunci, cu siguranţă, va primi, va avea şi şansa mult-visată.

Urmărește-ne pe Google News