Asociația Sport Club Bacău, condusă de fostul atacant al Bacăului și al Stelei, Cristi Ciocoiu, a fost obligată de instanță la plata a 295.000 de lei către societatea Sport Club Bacău SA, controlată de municipalitatea Bacău, informează bacau.net.
Datoriile asociației datează din perioada în care aceasta era condusă de Liviu Goian, inculpat alături de primarul Romeo Stavarache într-un dosar penal vizând fapte de corupție. Banii ar fi fost împrumutați de societate către asociație, în prima parte a lui 2014, însă timp de aproape doi ani nu au mai fost recuperați de către societatea Primăriei.
Un control efectuat de Camera de Conturi Bacău a evidențiat anomalia creată. În primăvara lui 2015, Goian a părăsit asociația, alături de alți membri marcanți ai PNL Bacău, aceasta fiind preluată de Ciocoiu pe umerii căruia apasă acum obligația restituirii banilor împrumutați în 2014.
Fostul atacant al Bacăului, Cristi Ciocoiu, a declarat pentru portalul de știri Bacau.NET: ”Va trebui să plătim acei bani, nu avem altă cale. Reiese clar din acte, acei bani sunt înregistrați la noi ca datorii. Vom plăti mai încet, mai repede, vom vedea cum, dar cert e că va trebui să plătim”.