„Nu este foarte folositor să antrenezi tot timpul un lot de 30 de jucători. Trebuie să reducem grupul la dimensiuni rezonabile. Fanii ţipă să fie promovate tinere talente din pepiniera clubului. Eu voi promova speranţe, mă voi orienta către noua generaţie”, a fost declaraţia lui Ralf Rangnick, antrenorul care l-a înlocuit pe Magath. Pe lista neagră a lui Rangnick, pe lângă Ciprian Deac, se mai află Hao, Ali Karimi, Danilo Fernando Avelar, Sergio Escudero, Vasillios Pliatsikas, Alexander Baumjohann, Nicolas Plestan şi Edu.
Un alt internaţional român, George Florescu, a fost concediat de formaţia rusă Alania Vladikavkaz, chiar înaintea meciului naţionalei României cu Bosnia, deoarece avea mai mulţi străini în lot decât prevede regulamentul campionatului din Rusia.
 

Urmărește-ne pe Google News