Deși a fost abia prima decizie și conducătorii pot să o atace cu recurs sau opoziție, CFR vrea să-și păstreze actualii jucători, pentru a lupta pentru salvarea de la retrogradare. În acest moment, clujenii au 10 puncte, cu unul mai puțin decât Rapid, penultima clasată, iar ce mai apropiată poziție salvatoare se află la 8 puncte distanță.

„Lotul acesta va rămâne până la începutul campionatului. Din acest moment, nu mai pleacă nimeni de la CFR.”, spunea, în ianuarie, antrenorul Eugen Trică.

Conducerea clujenilor a refuzat, de curând, o ofertă primită de Ciprian Deac de la Dubai CSC, din a doua ligă a Emiratelor Arabe Unite, anunță stiridesport.ro. Salariul ar fi fost consistent. Motivul invocat de club a fost că nu s-a înțeles cu arabii în privința prețului jucătorului.

În acest moment, după 10 etape din 20 disputate în al doilea eșalon din EAU, Dubai CSC se află pe locul al doilea, cu 22 de puncte, la 5 în spatele liderului Al Shaab.

În această iarnă, Ciprian Deac a intrat în ultimele 6 luni de contract și a depus memoriu pentru a deveni liber de contract. A avut oferte, de la terminarea turului. Prima ofertă a venit de la Gyor, formația preluată de Vasile Miriuță, tehnicianul care a pregătit-o pe CFR în prima parte a campionatului, iar a doua din Israel, de la Beitar Ierusalim, dar clujenii au refuzat să îi dea drumul.

 

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News