Ciprian Tănasă, aflat la un moment dat în vizorul selecţionerului Răzvan Lucescu, a marcat luni un gol pentru ucraineni, în amicalul cu CFR Cluj, încheiat 4-2. Piteşteanul a fost vândut, la pachet cu Andrei Prepeliţă, de Cornel Penescu, fostul patron din Trivale, încarcerat la un moment dat din cauza dosarului ”Mită pentru arbitri”, lui Adrian Mititelu la Universitatea Craiova. Nu a fost cu noroc, Aici a evoluat un sezon, după care a fost împrumutat pentru şase luni la Poli Iaşi. S-a reîntors la Craiova, a apucat să mai joace un meci şi a ajuns la o înţelegere cu finanţatorul oltenilor, acesta lăsându-l liber de contract. Ajutat de un impresar, atacantul a ajuns în Ucraina, la Metalurg Doneţk, care avea nevoie de un jucător în avanposturi. ”Am trecut cu bine vizita medicală, însă a trebuit să aştept o săptămână ”cartea verde” (n.r. certificatul internaţional de transfer) din România. Eu devenisem liber de contract, însă Federaţia nu îmi scosese hîrtiile. Le-am primit, am semnat contractul, iar la trei zile după ce a intrat în vigoare, am fost băgat în teren, într-un meci cu Dinamo Kiev. Am bătut cu 2-0 ”acasă” şi am dat şi un gol! În acel retur de campionat, am jucat în ultimele opt etape şi am dat trei goluri, unul cu Dinamo Kiev, altul cu Metalist Harkov şi încă unul cu Vorskla Poltava“, povesteşte Tănasă.
A jucat în Cupa UEFA
Fostul jucător ”alb-violet” a intrat imediat la sufletul conducătorilor şi antrenorilor noii sale echipe, devenind om de bază, mai ales că a pus serios umărul, în acel prim an al său petrecut în Ucraina, la calificarea echipei în Cupa UEFA. Se anunţa un sezon fulminant pentru Tănasă, însă fotbalistul a fost lovit de ghinion.
”Am început excelent al doilea sezon. Am dat cinci goluri în trei meciuri, plus două în Cupa UEFA. Însă, la ultimul meci din UEFA, la Viena, m-am lovit rău. A trebuit să mă operez de menisc, la doctorul Gheorghe Popescu, de la Spitalul Floreasca. M-am refăcut şi am putut din nou să joc în retur. Nu meci de meci, dar am mai dat două goluri şi, cu şapte goluri în aproape 700 de minute jucate, am fost al doilea marcator al echipei“, îşi aminteşte fotbalistul.
Nu şi-a văzut patronul la faţă
Metalurg Doneţk are doi patroni, însă Tănasă nu i-a văzut pe nici unul la faţă. ”Unul dintre ei e armean, iar altul e din Doneţk, bun prieten cu Rinat Ahmetov, bosul lui Şahtior. În trei ani, nu i-am văzut la faţă! Am auzit că mai au două echipe în Armenia, vreo trei echipe de baschet, încă două echipe în liga a doua în Ucraina, şi tot el este şi patronul lui Kuban Krasnodar, echipa lui Dan Petrescu“, mai spune Tănasă.
A schimbat antrenorul
Înainte de anul Nou, la Metalurg s-a schimbat antrenorul, bulgarul Nicolai Kostov fiind demis, după ce anul trecut a pierdut finala Cupei Ucrainei cu Şahtior, dar şi calificarea în Cupa UEFA. ”A ratat toate obiectivele şi de-asta l-au demis. Anul ăsta va fi greu să mai prindem UEFA. Până de Revelion, s-a ocupat de echipă fostul secund, acum avem, însă, alt antrenor“, ne-a spus Tănasă.
E prieten bun cu Raţ
În Ucraina, cel puţin anul acesta, Şahtiorul lui Mircea Lucescu face legea, echipa antrenată de român fiind distanţată în fruntea clasamentului. La meciul direct, Metalurg a pierdut cu 2-0 ”acasă”, Tănasă fiind titular şi dând două bare. Fostul piteştean se înţelege de minune cu Răzvan Raţ, cu care a crescut la Şcoala lui Dobrin, şi a avut de mai multe ori ocazia să ia masa cu Mircea Lucescu. Atacantul ne-a mai povestit: ”Stau chiar lângă Raţ, iar mult timp îl petrec cu el. Ieşim la terase, facem grătar la el acasă…De multe ori, m-am întâlnit şi cu ”nea Mircea”. Am luat masa la restaurant cu el şi cu familia lui. M-a felicitat după unele meciuri, mi-a zis că mă urmăreşte mereu şi că m-am integrat bine în fotbalul lor şi că voi face treabă bună. E bine că mă urmăreşte!“.
La meciurile de Champions League ale lui Şahtior
Metalurg Doneţk e o echipă înfiinţată în 1996 şi nu are prea mulţi suporteri, media fiind de 3.000 de spectatori/ meci/ pe sezon. De altfel, şi stadionul echipei nu are decât 5.000 de locuri, ”şi asta pentru că la Doneţk toată lumea e cu Şahtior”. Tănasă stă la Doneţk chiar lângă stadionul ”minerilor” şi merge foarte des la meciurile echipei lui Mircea Lucescu: ”Merg la mai toate meciurile lor. Înclusiv la cele de Champions League. La fiecare joc, vin câte 40.000 de oameni. Stadionul lui Şahtior e senzaţie: are încălzire în scaune şi temperatura e între 15 şi 18 grade Celsius, indiferent de cât de frig este afară. Iar vara, cînd sânt căldurile mari, au aer condiţionat…”.
Fumează narghilea şi mănâncă atroşca
Tănasă ne-a mai spus că în toate restaurantele din Ucraina se fumează narghilea, ceea ce face şi el când iese la masă în oraş. ”Kaliano se numeşte aici şi este în toate restaurantele. 15 minute de tras în piept costă 5 euro. Mie, de exemplu, îmi place tutun cu cu lapte şi măr. Există şi cu tabac, dar nu mă bag… Bucătăria lor este apropaiată de-a noastră şi, dacă ai chef, găseşti să mănânci şi sarmale. Totuşi, au şi nişte specialităţi. Una dintre ele este o ciorbă cu cuburi de gheaţă, cu şuncă în ea. Se numeşte atroşca şi e de senzaţie, ce să mai!“, a povestit atacantul lui Metalurg.
Are casă şi maşină de la club
Atacantul s-a mutat la Doneţk cu soţia, Cosmina, şi cu cele două fete, Nicole (5 ani) şi Ingrid (3 ani), primind un apartament de la club, într-un bloc situat lângă stadion. De asemenea, Tănasă a primit de la club şi o Skoda Fabia. În România, fotbalistul nu vine decât în vacanţe. Ciprian are şi varianta să se distreze şi în Ucraina. Astfel, la 100 km de Doneţk, se află staţiunea Mariupol, de la Marea Neagră, unde familia lui Tănasă merge în fiecare vară.
A învăţat limba
După trei ani la Doneţk, Tănasă a învăţat cât de cât limba, astfel că poate citi şi înţelege bine. ”Mai greu e de scris. E imposibil, practic… Dar pot să scriu în engleză cum se aud cuvintele lor, iar cei care ştiu engleza înţeleg ce vreau“, povesteşte jucătorul. Soţia atacantului îşi petrece foarte mult timp cu cele două fetiţe, însă micuţele mai întâmpină dificultăţi când ies la joacă: ”Nu se înţeleg mai deloc cu ceilalţi copii, din cauza limbii. Asta, deşi au mulţi prieteni acolo, la bloc… Oricum, s-au obişnuit aici, le place, mergem în parcuri unde sunt numai flori… Totul este bine!“.
43 de meciuri şi 15 goluri în campionat
În cele trei sezoane petrecute în Ucraina, Tănasă a jucat 43 de meciuri şi a marcat 13 goluri (8m/ 3g – 2008/ 2009, 19m/ 7g – 2009/ 2010, 18m/ 3g – 2010/ 2011). În această stagiune, Tănasă, vârf autentic, a fost folosit extremă. După ce a pus umărul la calificarea în Cupa UEFA chiar în primul an când a ajuns în Ucraina, în al doilea sezon, Tănasă a jucat şase meciuri în Europa, reuşind şi două goluri. La Metalurg, alături de Tănasă sunt nu mai puţin de 15 stranieri (printre ei Mario Sergio – fost coleg la Sporting Lisabona cu Marius Niculae, bulgarul Dimitrov – titular în naţionala ţării sale, Teixeira – portughez care a mai jucat la Porto, PSG şi WBA, Adeleye – titular în naţionala Nigeriei, Morozuk – titular în naţionala Ucrainei, Lazici – aflat în lotul Serbiei, sau Cleyton – împrumutat de la Panathinaikos).
Crescut de Mihai Georgescu
Actualul atacant al lui Metalurg a fost crescut de mic la Şcoala de Fotbal ”Nicolae Dobrin”, acolo unde l-a avut antrenor pe Mihai Georgescu. Tănasă a făcut însă antrenamente şi cu Nicolae Dobrin, de la care el şi colegii lui au învăţat multe. Printre cei cu care a fost la Centrul de Fotbal se numără Bilaşco, Raţ sau Maftei. De la ”Dobrin”, Tănasă a fost adus la FC Argeş, unde a stat opt sezoane.
Revelion cu Prepeliţă şi Maftei
Tănasă şi-a petrecut Revelionul la la unul dintre hotelurile lui George Copos din Poiana Braşov, alături de doi foarte buni prieteni: Andrei Prepeliţă (Univ. Craiova) şi Vasile Maftei (CFR Cluj).
Regretă situaţia lui FC Argeş
Deşi a fost plecat, Tănasă este la curent cu situaţia în care se află fostul său club, FC Argeş (Liga a doua): ”Am satelit şi prind toate posturile din România, plus că mai există şi Internetul… Îmi pare rău de FC Argeş. Niciodată nu m-am gîndit că o să ajungă aici, în situaţia asta. Sper să revină în Liga I, pentru că este un club de tradiţie şi este păcat ce se întâmplă cu această formaţie!“.
Cine este Ciprian Tănasă
Ciprian Tănasă s-a născut pe 2 februarie 1981, la Fălticeni (Suceava). A debutat în Liga I pe 6 mai 2000, într-un meci FC Argeş – Oţelul Galaţi (3-0). Între 1999 şi 2007 a jucat la FC Argeş, fiind împrumutat în 2001, în retur, la divizionara secundă CSM Rm. Vâlcea. În 2007, a fost transferat la Univ. Craiova, iar în 2008 a jucat pentru Poli Iaşi, după care s-a întors în retur la Craiova, şi, după un singur meci jucat, s-a transferat la Metalurg Doneţk. Are 201 meciuri şi 44 de goluri în Liga I şi 6 meciuri pentru naţionala României U21.