Tătărușanu a respins lovitura de pedeapsă executată de Max Gradel în minutul 26, dar nu a putut evita înfrângerea echipei sale la Toulouse, scor 0-1, în Ligue 1, fiind învins de Sylla în minutul 55. Portarul român este la al cincilea penalty apărat pentru FC Nantes, al treilea în acest sezon. Celelalte cinci lovituri de pedeapsă parate sunt repartizate astfel: două pentru Steaua (ambele în 2013), unul pentru Fiorentina (2017) și două pentru naționala României (ambele în 2018). Tătărușanu a scăpat neînvins de șase ori din ultimele 10 lovituri de la 11 metri. La Nantes a apărat patru din șapte, iar la națională, două din trei.
Duckadam: ”Știe să apere penalty-uri”
Performanța reușită de Ciprian Tătărușanu l-a impresionat pe legendarul Helmut Duckadam, intrat în istoria fotbalului prin cele patru penaltyuri apărate în finala CCE din 1986. “Știam de la Steaua că Tătărușanu poate și știe să apere penalty-uri. Îmi amintesc că, în 2010, când a venit la noi, am eliminat Grasshopper Zürich datorită lui, după ce a apărat două lovituri de la 11 metri. Ca portar trebuie să ai instinct la penalty-uri. Sunt portari mari care nu excelează la 11 metri. Vorbeam cu Edwin van der Sar, care a fost uriaș, și îmi spunea: «Helmut, am mai apărat și eu câte un penalty, dar cum e să aperi patru într-o finală de Cupa Campionilor?”.
Cele 10 penaltyuri apărate de Ciprian Tătărușanu
18/19 Ligue 1 (7 aprilie 2019): Toulouse 1:0 FC Nantes – Max Gradel (apărat)
18/19 Coupe de France (3 aprilie 2019): PSG 3:0 FC Nantes – Kylian Mbappé (apărat)
18/19 UEFA Nations League C (20 noiembrie 2018): Muntenegru 0:1 România – Marko Jankovic (apărat)
18/19 Ligue 1 (11 noiembrie 2018): Rennes 1:1 FC Nantes – Clément Grenier (apărat)
18/19 UEFA Nations League C (14 octombrie 2018): România 0:0 Serbia – Dusan Tadic (peste poartă)
18/19 Ligue 1 (29 septembrie 2018): Olympique Lyon 1:1 FC Nantes – Nabil Fekir (apărat)
17/18 Ligue 1 (30 septembrie 2017): FC Nantes 1:0 FC Metz – Nolan Roux (peste poartă)
16/17 Serie A (27 februarie 2017): Fiorentina 2:2 Torino – Andrea Belotti (peste poartă)
13/14 UEFA Champions League, preliminarii (30 iulie 2013) Dinamo Tbilisi 0:2 Steaua – Xisco (apărat)
12/13 Europa League (14 martie 2013): Chelsea 3:1 Steaua – Fernando Torres (peste poartă)
Ciprian Tătărusașnu a încasat 44 de goluri din lovituri de la 11 metri
- 6 la Gloria Bistrița
- 17 la Steaua
- 9 la naționala României
- 4 la FC Nantes
- 8 la Fiorentina
- 1 la naționala de tineret a României U21
Fotbaliștii care l-au învins din penalty
Kylian Mbappé (PSG)
Viljormur Davidsen (Feroe)
François Kamano (Girondins Bordeaux)
Ivan Santini (Caen)
Max Gradel (Toulouse)
Christian Eriksen (Danemarca)
Robert Lewandowski (de trei ori, Polonia)
Matteo Politano (Sassuolo)
Manuel Pasqual (Empoli)
Lars Stindl (Borussia Mönchengladbach)
Manolo Gabbiadini (Napoli)
Lucas Biglia (Lazio)
Nacer Chadli (Tottenham)
Claudio Marchisio (Italia)
Andrea Belotti (Palermo)
Claudio Beauvue (Guingamp)
Dragoș Grigore (Dinamo)
Claudiu Tudor (Poli Iași)
Balázs Dzsudzsák (Ungaria)
Bojan Golubovic (Ceahlăul)
Mugurel Buga (FC Brașov)
Paul Batin (FC Brașov)
Rafael van der Vaart (Olanda)
Marius Niculae (de două ori, Dinamo)
Thaer Bawab (Gaz Metan Mediaș)
Robert Ilyes (FC Brașov)
Júnior Moraes (Gloria Bistrița)
Adrian Cristea (Dinamo)
Dacian Varga (Sportul Studențesc)
David N’Gog (Liverpool)
Vasile Olariu (Victoria Brănești)
Claudiu Niculescu (U Cluj)
Marius Constantin (Rapid)
Wesley (Vaslui)
Admir Aganovic (Bosnia U21)
Florin Bratu (Dinamo)
Emil Dică (Rapid)
Cadú (CFR Cluj)
Alin Paleacu (Gloria Buzău)
Marko Ljubinkovic (FC Vaslui)