Oficialul Stele, MM Stoica, s-a supărat pe producătorii şi moderatorul unei emisiuni de la Digi Sport, după ce aceştia i-au cerut părerea asupra meciului dintre Steaua şi Concordia Chiajna, lui Dinu Gheorghe, antrenorul Astrei.
După ce Concordia Chiajna a pierdut în faţa Stelei cu 0 la 3, într-o emisiune TV de la Digi Sport a fost solicitată părerea lui Dinu Gheorghe, antrenorul Astrei, asurpa partidei dintre cele două formaţii, care au jucat în Ghencea.
Ironic, Dinu Gheorghe a spus că nu se uită la un meci unde forţele care se luptă nu sunt egale, răspunzând că a fost în schimb să repare chiuveta unui amic.
„Au murit la vestiar, nu pe teren. Nu mă uit la asemenea meciuri în care diferenţa de valoare este prea mare între cele două echipe. Am fost la un prieten să-i repar chiuveta care i se stricase. Am zis să mă fac şi eu instalator. Jucătorilor Chiajnei cred că le-au tremurat chiloţii ieri la antrenament, nici nu mă gndesc cum au intrat azi pe teren. Meciurile cu Dinamo şi CFR sunt importante, acolo se va vedea valoarea Stelei. Nici „U” nu cred că are şanse să plece cu puncte din Ghencea, dar probabil că vor pierde mai onorabil”, a spus Dinu Gheorghe la Digi Sport.
Enervat la culme de reacţia lui Gheorghe, Meme Stoica a intrat în direct şi a urlat la moderator, după care s-a luat de producătorii de la Digi Sport, unde este şi el colaborator.
„E normal ca Digi să sune un preşedinte de club care n-a văzut meciul? Producătorul putea să-l întrebe dacă l-a văzut şi apoi să-i ceară să-l comenteze. Vreţi să vă învăţ eu cum se face presă? Domnule Naum, de ce îl sunaţi pe „Vamă”? Dinu Gheorghe în loc să-şi comenteze meciurile sale, uită că ultimele două partide am jucat împotriva Astrei şi am câştigat fără drept de apel. Cum îşi permit Ioan Niculae şi Dinu Gheorghe să vorbească numai de Steaua, nici cei de la Dinamo nu înţeleg de ce vorbesc doar de Steaua. Cum adică Steaua-Chiajna nu a fost un meci corect? Ajutaţi de arbitri au fost cei de la Astra în meciul cu noi. Nu este normal să fim atacaţi încontinuu. Abia aştept ca Dinamo să vină să joace în Ghencea. Până atunci nu vor avea replică din partea noastră, o să aibă „ignore” total. Echipa noastră a jucat un fotbal care nu s-a mai văzut în România până acum.” a izbucnit Mihai Stoica la Digi Sport, conform prosport.ro.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!