Mirel Rădoi (34 de ani), antrenorul fără licenţă al Stelei, n-a pus burta pe carte (n-are nici măcar BAC-ul!), dar s-a inspirat din munca predecesorilor, aducând pe terenul de antrenament Forex Braşov celebrele deja benzi TRX introduse în România de Thomas Neubert şi preluate apoi şi de staff-ul lui Costel Gâlcă.
Antrenamentul de marţi seară a fost deschis presei 20 de minute. Jucătorii au început lucrul chinuindu-se cu benzile TRX, sub supravegherea preparatorului fizic Ciprian Prună.
La primele antrenamente sub comanda lui Rădoi participă 21 de jucători. Nicio noutate, cu excepţia celor întorşi după împrumuturi: Pârvulescu, Grădinaru, Aldea şi Târnovan. Plus, câţiva juniori aduşi să fie la număr. Mirel şi-a adunat elevii în cerc, înainte de a da startul antrenamentului şi a discutat cu ei pentru aproximativ două-trei minute. Restul sunt convocaţi la loturile naţionale.
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
::placeholdeR–>
La jocul cu mingea s-a pus accent pe jocul de pase, fiindcă gazonul perfect al stadionului Forex invita parcă la aşa ceva. La antrenament au asistat aproximativ 30 de fani. Unul a întrebat presa: „Unde e Gigi? Nu stau, dacă nu vine Gigi. Nu am ce să văd!”. Altul a remarcat: „Ăla (n.r. – Pedrazzini), e italianul ăla care a mai fost de 15 ori la Steaua!”.
Mirel copiază exemplul mentorului Olăroiu, care, în 2002, la prima aventură la Steaua, a dus echipa tot la munte, la Forban. La stadionul Forex e şi magazinul mobil al Stelei, transformat în magazie de când ultraşii nu mai vin la meciuri.
Cum arată lotul Stelei
Portar: Florin Niţă
Fundaşi: Pham Huy, Râpă, Varela, Luchin, Guilherme, ToşcaMijlocaşi: I. Neagu, Breeveld, Grădinaru, Enceanu, Vâlceanu, PârvulescuAtacanţi: G. Iancu, Ţucudean, TârnovanPlus cinci juniori
Staff-ul lui Mirel Rădoi
Secunzi: Nicolae Dică, Daniel Opriţa, Massimo Pedrazzini (în acte, el va fi antrenor principal, fiindcă are licenţă PRO!)
Antrenor cu portarii: Marius Popa
Preparator fizic: Ciprian Prună
Medic: Flaviu Avrămitu