Astfel, ”Circuitul Messi” din Rosario le oferă turiştilor şi fanilor atacantului de la FC Barcelona posibilitatea de a vizita zece locuri emblematice ale oraşului în care a văzut lumina zilei sextuplul câştigător al Balonului de Aur.

Printre aceste obiective se numără școala unde a studiat, cartierul în care a crescut, clubul în care a făcut primii paşi ca fotbalist şi Muzeul Sportului, care are un spaţiu dedicat lui Messi

”Circuitul Messi” a fost deschis în urmă cu câteva zile la Rosario și face parte din aplicaţia Rosario Turism, aflată în subordinea municipalităţii.

Interesant este faptul că Lionel Messi este a cincea personalitate din Rosario care are propriul circuit în acest oraş din provincia Santa Fe (Centrul Argentinei). Ceilalţi sunt revoluţionarul Ernesto „Che” Guevara, pictorul şi sculptorul Lucio Fontanta, graficianul şi scriitorul Roberto Fontanarrosa şi umoristul şi actorul Alberto Olmedo.

Centrul de pregătire Club Atletico Newells Old Boys din Rosario, Argentina, unde a debutat Messi / FOTO: EPA

Lionel Messi a sosit duminică în Argentina, pentru a petrece sărbătorile de Crăciun, urmând să revină în Spania în vederea meciului de campionat cu Espanyol Barcelona, programat pe 4 ianuarie, informează EFE, citat de Agerpres. 

Urmărește-ne pe Google News