La cat. 59 kg, Virgil Munteanu a ocupat locul al doilea, după ce a fost învins în finală de sârbul Kristian Fris.

Georgian Carpen, vicecampion european în 2012, la Belgrad, a ocupat și acum locul secund la cat. 66 kg, după ce a pierdut finala cu sârbul Mate Nemes. Tomi Hinoveanu a terminat pe locul al treilea, după ce l-a întrecut în meciul pentru bronz pe sârbul Aleksa Erski. La aceeași categorie, Radu Mihuț s-a clasat pe 12.

În limitele cat. 65 kg, Ilie Cojocari a cedat în finala cu croatul Bozo Starcevic.

La cat. 85 kg, Dorin Pîrvan s-a clasat al treilea, după ce l-a întrecut în meciul pentru bronz pe norvegianul Anders Malmstrom.

La cat. 130 kg, Alin Alexuc-Ciurariu, sportiv calificat la JO de la Rio, a ocupat locul al doilea, după ce a pierdut finala cu croatul Stjepan Lavric, în timp ce Tiberiu Barbazan a ocupat locul 7.

Sportivii antrenați de Mircea Constantin și Petre Cărare au ocupat locul 5 în clasamentul pe puncte al competiției, la care au participat luptători din 11 țări, potrivit site-ului federației sârbe de lupte.

 
 

Urmărește-ne pe Google News