Soţii Diana şi Claudiu Niculescu au avut mari emoţii ieri. Fiul lor în vârstă de două luni şi jumătate, David Ioan Cristian, a fost botezat la Biserica Albă de pe Calea Victoriei din Bucureşti, în cadrul unei ceremonii la care au participat circa 50 de invitaţi, printre ei şi creatorul de modă Mihai Albu, împreună cu soţia sa, Iulia.

Mihaela şi Cristi Borcea au fost naşi

Atacantul de 33 de ani al lui Dinamo a purtat un costum închis la culoare şi extrem de elegant, iar frumoasa prezentatoare de televiziune, care a slăbit 20 de kilograme pentru acest eveniment, a îmbrăcat o rochie în stil roman. Naşii micuţului au fost Cristi Borcea, directorul executiv al clubului din Ştefan cel Mare, şi soţia sa, Mihaela.

După festivitatea religioasă oficiată de doi preoţi şi supravegheată de nu mai puţin de opt bodyguarzi, alaiul s-a îndreptat spre restaurantul La Provence din Capitală, pentru a sărbători cum se cuvine evenimentul. La petrecerea de aseară au participat inclusiv colegii de echipă ai lui Claudiu Niculescu, antrenorii şi conducătorii “câinilor roşii”.

Borcea, cămaşă cu cristale Swarovski

Cristi Borcea, naşul lui David Ioan Cristian, a făcut senzaţie la ceremonia de botez. Directorul executiv de la Dinamo a purtat o cămaşă deosebită, încrustată cu cristale Swarovski la mâneci şi la guler.

Claudiu, la al treilea copil

David Ioan Cristian nu este primul copil al lui Claudiu Niculescu. Din căsnicia anterioară, atacantul lui Dinamo mai are un băieţel, Alex (10 ani), şi o fetiţă, Rebeca (6 ani). Fotbalistul de 33 de ani s-a căsătorit cu actuala sa soţie, Diana Munteanu, în urmă cu doi ani.

foto: www.dinamovisti.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News