ComenteazăLuna trecută, Claudia Druțu, Ardelean la momentul în care era cu Marian la localul ”Patriota” în ziua de 8 februarie 2009, când handbalistul a fost ucis, a postat, pe un site de socializare, un fel de testament, în care pare să facă referire și la ce s-a întâmplat în urmă cu șase ani. Urmează integral mesajul cutemurător al femeii.
„Viaţa e o lecţie. Tu ce ai învăţat până acum?
Viaţa noastră pe Pământ (sunt convinsă că există şi o alta, în Veşnicie) este o lecţie. A big, fat lesson. La început înveţi să respiri, atunci când ieşi din uterul mamei şi răcneşti din toţi rărunchii, apoi să mănânci singur, să mergi în două picioruşe, să scrii, să citeşti. Chestiile elementare, simple, de bază.
Apoi, cu cât înaintezi în vârstă, viaţa îţi serveşte lecţii mai puţin subtile şi, deseori, mai puţin plăcute. Înveţi să te ridici ca apoi să cazi, înveţi care-i gustul înfrângerii, al inimii frânte din dragoste, ţi se predă lecţia succesului, dar şi a eşecului, înveţi că oamenii-s buni, dar pot fi şi ai naibii de răi, înveţi să fii şmecher ca să te poţi integra, înveţi că dragostea e pentru totdeauna, dar ţine 3 ani, că prietenii sunt şi nu sunt, că ridurile apar, înveţi că ţi-ai irosit tinereţea pentru bani iar acum nu ai cui să-i spui ”Bună seara”, că sănătatea se pierde uşor şi se recâştigă greu, înveţi că un Visa poate cumpăra pantofi şi croaziere, dar nu şi inimi.
Înveţi că în viaţa asta te poţi baza întotdeauna pe Dumnezeu. Uneori pe tine. De prea puţine ori pe alţii. Înveţi să nu mai crezi în ”Voi veni mâine cu siguranţă” şi nici în promisiuni. Înveţi că ”Te iubesc” e de tinichea când e prea uşor spus, de nepreţuit când e şoptit după ani.
Înveţi că eşti un mozaic compus din alegerile şi faptele tale, că eşti sculptorul propriei tale fiinţe. Înveţi că oamenii care vorbesc mult fac puţin, şi că nu întotdeauna cuvintele lor au substanţă. Înveţi că dorul de bunici e nestins, că ai fost binecuvântat dacă ai părinţi buni, care se roagă pentru tine şi care ţi-au oferit o copilărie cu vată pe băţ şi dulceaţă de caise, nu cu vânătăi. Înveţi că fericirea e relativă, şi că nu trebuie să o aştepţi de la oameni.
Viaţa îţi arată că eşti mai fericit când ţii de mână un copil, decât o toartă de Hermes. Înveţi că bogaţii au mai multe probleme decât săracii, că oamenii care râd tare şi zgomotos fac asta ca să mascheze nişte suflete care plâng, înveţi că văzul, auzul, mirosul, respiratul şi tot ceea ce ni se pare banal sunt de fapt cadouri minunate pentru care trebuie să mulţumim zilnic.
Înveţi că nimic nu e pentru totdeauna, şi că viaţa are prostul obicei să facă surprize: unori de vis, alteori de coşmar. Înveţi să apreciezi ceea ce ai, şi ajungi să înţelegi că un Vertu nu valorează nimic pe holul de la Oncologie.
Înveţi că-n viaţă trebuie să ai răbdare, şi că satisfacţiile vin atunci când munceşti mult. Înveţi că tinereţea e imprudentă şi dragostea de la 20 de ani e frugală, că iubirea e ca vinul, cu cât vine mai târziu, cu atât e mai preţioasă şi mai intensă. Înveţi că imposibilul e atât de posibil, şi că orice vis prinde contur dacă nu uiţi să crezi.
Înveţi că iubirea adevărată nu se măsoară în partidele de sex nebun, ci în serile când adormi zâmbind în braţele celuilalt, istovit după o zi de rahat. Înveţi că gânguritul unui copil este cea mai dulce melodie. Înveţi că dacă un om nu te iubeşte cum vrei tu, asta nu însemnă că nu te iubeşte.
Înveţi că depresia se tratează cu spovedanie şi ”Tatăl Nostru”, nu cu Xanax şi psiholog. Înveţi că e bine să economiseşti pentru zile negre în zilele albe, şi că oamenii te vor dezamăgi mereu, datoria ta fiind să înveţi să-i ierţi. Şi să fii tolerant. Înveţi că dovada supremă de iubire e să te bucuri când omul iubit este fericit lângă altcineva şi că, uneori, doar uneori, oamenii te pot surprinde plăcut. Cu nişte flori galbene.
Înveţi, că oricât ai învăţa, încă n-ai învăţat nimic”.