Potrivit sursei citate, directorul sportiv al echipei UTA Arad și alte două persoane, Radu Valentin Racoviță și Adrian Sas, au fost condamnați la 6 luni de închisoare fiecare în urma unor mărturii date într-un dosar în care trei bărbați, Cosmin Crainic, Dumitru Stan și Dănuț Leș, au fost trimiși în judecată pentru că ar fi sechestrat și bătut un fost angajat al firmei Dey Bodyguard International 2012.
Dosarul de mărturie mincinoasă a ajuns pe rolul instanței arădene după ce tânărul care susține că a fost sechestrat și bătut de superiorii săi de la firma de pază a depus plângeri penale împotriva celor trei, Claudiu Drăgan, Radu Valentin Racoviță și Adrian Sas.
În trecut, Claudiu Drăgan a fost administrator al firmei Dey Bodyguard International 2012, iar acum este directorul de competiții al clubului UTA.
Potrivit portal.just.ro, în soluția pe scurt se arată: “Condamnă inculpaţii: Drăgan Claudiu, Sas Adrian şi Racoviţă Radu Valentin la pedeapsa de câte: 6 (şase) luni închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.65 alin. 1 Cod penal inculpaţilor le este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal şi art. 66 alin. 1,2 Cod penal interzice inculpaţilor ca pedeapsă complementară drepturile de la art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 2 ani. În baza art. 274 Cod procedură penală obligă inculpaţii la plata sumei de câte 500 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 8 octombrie 2020”.