„CS Mioveni are de astăzi un nou staff-tehnic. Astfel, conducerea clubului şi antrenorul Claudiu Niculescu au ajuns la un acord privind rezilierea contractului pe cale amiabilă, în urma rezultatelor din acest sezon. Noul principal al echipei este Marius Stoica. Meciul cu CSM Rm Vâlcea de sâmbătă a fost ultimul pentru principalul Claudiu Niculescu şi secundul Cornel Dobre, echipa suferind a treia înfrângere pe propriul teren din acest tur de campionat şi a patra din toate meciurile disputate până acum”, se arată pe site-ul grupării din Liga a II-a.
Marius Stoica a pregătit până în prezent formaţia de Juniori B a clubului. Stoica este fost jucător al echipei, fost secund şi antrenor principal, şi va lucra cu Iordan Eftimie şi Mihai Olteanu – secunzi şi Iulian Ilie – antrenor de portari. Iordan Eftimie a mai antrenat în trecut pe CS Mioveni, Mihai Olteanu este de doi ani secund, după ce s-a retras din activitate de la CS Mioveni, iar Iulian Ilie era antrenor secund la Juniorii U 19 el fiind fost portar al echipei mari, dar şi fost antrenor cu portarii al galben-verzilor.
Noua echipă tehnică a fost prezentată luni jucătorilor, când s-a efectuat şi un prim antrenament.
–––––
Claudiu Niculescu şi ”secundul” Cornel Dobre se despart luni de formaţia de Liga a II-a, CS Mioveni, echipă pe care o antrenează de mai bine de un sezon.
Eşecul de pe teren propriu cu CSM Rm. Vâlcea, scor 0-1 a fost cu greu digerat de edilul din Mioveni, care a tunat şi fulgerat la vestiare şi la conferinţa de presă.
Duminică, Claudiu Niculescu şi primarul de la Mioveni, Ion Georgescu au avut o discuţie faţă în faţă şi au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului, informează saptamana.net.
Tehnicianul este la sediul clubului din Mioveni, pentru a semna actele de reziliere, un anunţ oficial urmând a fi făcut în orele viitoare.
După nouă etape din seria de Vest, CS Mioveni ocupă locul 9, având 11 puncte. Argeşenii au pierdut în acest sezon trei din cele patru meciuri jucate pe teren propriu, cu Chindia, U Cluj şi Vâlcea.