”Astăzi, 11 iulie 2018, CSM Politehnica Iaşi a primit dreptul de utilizare a siglei şi a mărcii verbale FC Politehnica Iaşi şi, astfel, sezonul 2018-2019 va începe cu adevărata identitate a Politehnicii Iaşi!”, anunţă clubul, care precizează că a fost un efort al întregii echipe, ”la iniţiativa domului Horia Sabo”, mulţumind pentru sprijin şi lui Eduard Pascal.
”De asemenea, dorim ca în cel mai scurt timp posibil să ne recuperăm şi palmaresul. Reuşita de astăzi este parte din amplul proiect de performanţă şi imagine naţională şi internaţională pe care echipa reprezentativă a oraşului Iaşi l-a demarat”, se mai arată în comunicat.
Fotbal Club Politehnica Iaşi a fost înfiinţat pe 27 aprilie 1945, dar în 2010 a intrat în insolvenţă din cauza datoriilor şi nu a mai fost înscris în campionat.
CSM Politehnica Iaşi a fost fondat pe 16 august 2010.
S-a stabilit țintarul Ligii 1 la fotbal. Cum arată loc prima etapă și când se joacă FCSB – Dinamo.
Citește și: Cum arăta Cristi Borcea la liceu. La 16 ani era idolul elevelor de la ”Industrial 26” din București. Ce dedicații le făcea fetelor