Debutul lui Dan Petrescu în prima ligă a Rusiei, ca antrenor al lui Kuban Krasnodar, a fost umbrit de acuzaţiile grave pe care un fost elev al „Bursucului” le-a adus clubului. Atacantul muntenegrean Nikola Nikezici pretinde că a fost forţat să părăsească gruparea rusă, pentru că a fost ameninţat şi bătut de persoane apropiate conducerii.
„Într-o zi, am fost chemat la club şi am fost întâmpinat de către unul dintre antrenori. El m-a chemat în camera lui şi am fost invitat să semnez hârtia de reziliere voluntară a contractului. Am spus că nu o voi face şi că doresc să continui discuţiile de transfer la alt club cu agentul meu. În acel moment au intrat în cameră doi bărbaţi bine făcuţi, iar antrenorul s-a retras imediat, lăsându-ne singuri pe noi trei. Unul dintre bărbaţi a devenit agresiv şi mi-a trântit în faţă hârtia, cerându-mi s-o semnez”, a povestit Nikezici, citat de ziarul Kommersant.
Atacantul macedonean, care a făcut plângere la UEFA şi la FIFA, susţine că refuzul iniţial de a accepta rezilierea contractului i-a făcut pe cei doi indivizi să recurgă la violenţă fizică. „După ce am refuzat iarăşii, el m-a lovit la ficat şi a repetat cererea. Al doilea m-a luat de haină şi am văzut că sub ea atârnau două pistoale într-un toc, moment în care am mai primit o lovitură la ficat. Am căzut la podea, însă ei au continuat să mă bată, mă sufocam de durere. A durat aproximativ douăzeci de minute, după care, în final, epuizat şi speriat pentru viaţa mea, am semnat documentele. În cele din urmă, cei doi mi-au spus să nu vorbesc niciodată despre acest episod, pentru ca familia mea va avea probleme cu ruşii din Muntenegru”, a încheiat Nikezici.