În primă fază, clubul Valencia a anunțat că are un jucător infectat cu coronavirus, argentinianul Ezequiel Garay.

De altfel, Garay a fost primul fotbalist din campionatul spaniol depistat pozitiv pentru coronavirus.

Ulterior, clubul Valencia a anunțat că alți patru angajați au fost testați pozitivi la coronavirus.

Marți, oficialii Valenciei au publicat un nou raport potrivit căruia 35% din persoanele implicate în club au fost infectate.

”În ciuda restricțiilor aplicate de club după meciul cu Atalanta din UEFA Champions League, rezultatele au demonstrat că 35% din cei investigați au fost depistați cu coronavirus”, a anunțat, marți, clubul Valencia pe site-ul oficial.

În comunicat s-a mai notat: ”Jucătorii noștri au păstrat distanța recomandată față de ceilalți oameni implicați la partida de pe 19 februarie, din Milano (o zonă considerată de mare risc), dar măsurile au fost în zadar”.

În ceea ce le privește pe persoanele din cadrul clubului Valencia infectate cu Covid-19, acestea sunt asimptomatice, iar în prezent toți angajații grupării spaniole, inclusiv cei în pericol de îmbolnăvire, se află în carantină la domiciliu,

Pe 19 februarie 2020, cu câteva zile înainte ca autoritățile din Italia să anunțe că zona Lombardia, inclusiv orașul Milano, unde s-a disputat meciul, este una cu risc major de infecție cu coronavirus, Atalanta și Valencia s-au întâlnit în manșa tur a optimilor din Liga Campionilor. Italienii s-au impus atunci cu 4-1.

Returul s-a disputa la Valencia, pe 10 martie 2020, cu porțile închise, Atalanta ieșind din nou câștigătoare cu scorul de 4-3.

Campionatul de fotbal al Spaniei a fost suspendat până în luna aprilie, însă sunt șanse mari ca această perioadă de carantină să se prelungească.

Urmărește-ne pe Google News