Liga Profesionistă franceză de fotbal ar urma să centralizeze comenzile pentru testele respective, pe care să le redistribuie ulterior cluburilor, cărora le va reveni sarcina să îşi testeze jucătorii, stafful şi salariaţii.
Există şi opţiunea achiziţionării testelor respective de fiecare club în parte, însă majoritatea echipelor sunt de acord ca Liga să se ocupe de acest lucru, în condiţiile în care testele nu sunt uşor de procurat în această perioadă.
Este vorba de teste PCR, care permit să se stabilească dacă o persoană este atinsă de coronavirus prin prelevare naso-faringiană. Ele vor permite să se stabilească eventualele persoane atinse de virus în cadrul echipelor din primele două divizii, pentru a-i izola pe cei infectaţi de restul efectivului de jucători, timp de 15 zile, la domiciliu sau într-un hotel.
În următoarele zile, premierul francez Edouard Philippe urmează să anunţe planul său pentru ieşirea din izolare pe teritoriul naţional şi în mai multe domenii, între care şi cel al sportului.
Executivul va fi cel care va da sau nu undă verde în privinţa reluării primelor două divizii ale campionatului de fotbal al Franţei, începând de la jumătatea lunii iunie.
Până la momentul respectiv însă, echipele vor să demareze pregătirile din 11 mai, iar Liga franceză pregăteşte, împreună cu medicii cluburilor, un protocol medical specific sportului cu balonul rotund şi care va cuprinde condiţii sanitare drastice.