Lui Dan Petrescu i s-a cerut astăzi pentru prima dată demisia de către fanii celor de la CFR Cluj, după 0-0 cu Gaz Metan Mediaș.

În timp ce „Bursucul” se îndrepta spre centrul terenului pentru a cere explicații brigăzii de arbitri despre deciziile luate, cei aproximativ 1.500 de fani i-au cerut lui Petrescu să-și dea demisia!

Suporterii celor de la CFR sunt iritați și după ce la finalul meciului precedent de pe teren propriu, Dan Petrescu i-a criticat pe fani pe motiv că aceștia nu i-ar susține pe jucătorii săi.

„Sunt dezamăgit de rezultat și de faptul că nu am jucat bine, dar sunt dezamăgit și de public. O echipă care e pe primul loc trebuie să fie încurajată, nu cum a fost azi. Am fi vrut mai multă susținere, parcă cineva avea ceva cu noi, m-a deranjat atitudinea spectatorilor”, a zis Dan Petrescu, după meciul cu FC Botoșani, 0-0.

”Bursucul” s-a plâns din nou, astă-seară, de arbitraj după semieșecul surprinzător înregistrat de echipa sa pe teren propriu cu Gaz Metan, scor 0-0. 

„E foarte greu de explicat, noi jucăm, avem ocazii, dar adversarul a făcut anti-joc. Noi am început rău, am avut ocazii, bară, dar și două penalty-uri clare. Ar fi trebuit să fie și o eliminare. E al treilea meci  în care suntem viciați de arbitri, dar și noi trebuia să fim mai atenți și să marcăm. Toți jucătorii au fost sub presiune, n-au avut răbdare, exact ce le-am spus să evite înainte de meci. A dispărut total acel noroc pe care l-am avut în tur.

Arbitrului să i se dea vreo 10 etape de suspendare, merită! A făcut dintr-un meci ușor unul greu. 100% nu voi mai primi penalty cât sunt la CFR! Dacă voi primi, va fi un miracol!”, a spus Petrescu la Look TV.

„Bursucul” a comentat și mini-revolta fanilor clujeni, care i-au cerut demisia la finalul partidei: „I se strigă demisia și lui Zidane! Tuturor antrenorilor li se strigă demisia, nu contează cât muncești, asta vor ei. Poate sunt plătiți, cine știe. N-am de ce să demisionez, muncesc foarte bine, echipa a pierdut doar un meci. N-am de ce să nu continui la CFR”.

Clujenii ar fi trebuit să primească un penalty în minutul 4, atunci când Hoban a fost doborât de Lucian Cristea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News