UPDATE 15.30: Întrunită pentru a începe judecarea cazului, Comisia de Disciplină a primit o hârtie din partea fotbaliştilor convocaţi în care solicitau amânarea audierilor pe motiv că au antrenament, dar şi pentru a-şi putea pregăti apărările. Digi Sport a aflat că urmează să se facă o nouă „convocare sub sancţiune”, tot pentru această săptămână.
Conform unor surse din Buzău, jucătorii au preferat să-l sărbătorească pe antrenorul lor, Viorel Ion, care a făcut luni 48 de ani!
––––
Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal va analiza în cadrul şedinţei de luni un caz de trucare a unor meciuri din sezonul trecut al Ligii a II-a, a notat luni site-ul prosport.ro. Divizionara secundă Gloria Buzău e implicată în toate meciurile bănuite de blat.
Dosarul a ajuns la Comisia de disciplină a FRF în urmă unei sesizări a Departamentului de Integritate din cadrul Federaţiei, şi se referă la 12 meciuri din sezonul 2014-2015 al Ligii a II-a.
Conform surselor citate, cele mai multe meciuri suspecte de trucare sunt ale formaţiei Gloria Buzău, două dintre ele fiind disputate de către actuală prim-divizionara FC Voluntari.
La dosarul înaintat Comisiei de Disciplină a FRF, şi care fi analizat luni, au fost depuse mai multe probe video, cât şi mărturii în scris ale unor jucători.
Din declaraţiile celor care au depus probe reiese faptul că meciurile din Liga a II-a ar fi fost trucate, rezultatele acestora fiind jucate la mai multe case de pariuri din străinătate.
Sursele citate au afirmat că meciurile trucate se află şi în atenţia autorităţilor române, care au recomandat însă ca iniţial cazul să fie analizat de către instanţele sportive.
Conform surselor prosport.ro, care citează o analiză a ”Betting Fraud Detection System“ de la UEFA, meciurile dubioase din sezonul 2014-2015 al Ligii 2 care apar în hârtiile anchetatorilor sunt toate ale formației antrenate de Viorel Ion, fostul jucător al Stelei:
Etapa 2, 6 septembrie 2014: Academica Argeş – Gloria Buzău 3-0
Potrivit datelor ajunse la FRF, titularii Gloriei ar fi primit câte 1.000 de lei, iar rezervele – câte 500. Toţi au semnat pentru aceşti bani în contul unei prime restante.
Etapa 4, 20 septembrie 2014: ACS Berceni – Gloria Buzău 4-2
La încălzire, antrenorul Ion Viorel i-a cerut atacantului Adrian Răduca să nu şuteze la poarta gazdelor. Lui Amet Ferdin i s-a solicitat să ia cartonaş roşu spre finalul meciului. Jocurile ajunse pe masa anchetatorilor arată că acestea erau, de fapt, nişte piese de teatru regizate cu atenţie. La pauză, ACS Berceni – Gloria trebuia să fie 2-1, iar în repriza secundă gazdele să înscrie de încă două ori. Căpitanul Georgian Marcu şi Claudiu Dumitrescu ar fi fost curelele de transmisie ale antrenorilor către echipă. Raportul FRF nu pomeneşte nimic de echipa gazdă, însă ar fi greu de înţeles cum puteau fi siguri buzoienii că înscriu un gol până la pauză fără a beneficia de sprijinul unora dintre jucătorii de la Berceni.
Etapa 5, 27 septembrie 2014: Farul Constanţa – Gloria Buzău 4-0
Etapa 14, 22 noiembrie 2014: FC Voluntari – Gloria Buzău 5-1
Suspendat la acest meci, antrenorul Ion Viorel a mers pe tunelul spre teren şi, înainte de startul întâlnirii le-a transmis unor jucători că echipa trebuie să piardă. Din nou, vorbim de un plan amănunţit, greu de pus în aplicare fără sprijinul adversarilor tocmai din cauza detaliilor: antrenorul a cerut ca Gloria să fie condusă la pauză cu 2-0. Ulterior, indicaţiile s-au modificat, jucătorilor solicitându-li-se să mai încaseze încă un gol în prima repriză. Foarte interesant este la acest meci un incident petrecut în prelungiri. Portarul Gloriei, Stoicescu, a fost eliminat pentru un fault în careu. Întâmplarea a fost, se pare, neprevăzută, pentru că antrenorul secund al oaspeţilor, Romeo Bunică, ar fi încercat să-l convingă pe executantul penalty-ului, Adrian Bălan, să rateze. Intrat între buturile echipei buzoiene, jucătorul de câmp Dorin Burlacu a apărat lovitura de la 11 metri.
Etapa 15, 29 noiembrie 2014: Gloria Buzău – ACS Berceni 7-1
Betting Fraud Detection System a semnalat FRF că s-au înregistrat pariuri suspecte înainte de începerea meciului, miza fiind pusă pe o victorie a Gloriei Buzău şi pe marcarea a cel puţin trei goluri în meci. De asemenea, în timpul partidei s-au înregistrat pariuri masive pe faptul că se vor marca în total 4-6 goluri.
Play-off, 18 aprilie 2015: FC Voluntari – Gloria Buzău 5-2
Pentru acest eşec, fotbaliştii au fost premiaţi cu circa 1.500 de lei fiecare.
Betting Fraud Detection System a anunţat FRF că ”există dovezi covârşitoare că această partidă a fost trucată pentru obţinerea unor profituri din pariuri sportive într-o manieră controlată“.
Play-off, 2 mai 2015: CF Brăila – Gloria Buzău 3-2
Play-off, 15 mai 2015: SC Bacău – Gloria Buzău 4-0
Play-off, 27 mai 2015: Academica Argeş – Gloria Buzău 5-1
Play-off, 30 mai 2015: Gloria Buzău – Rapid Suceava 1-3
Articolul 60 bis
Integritatea meciurilor
1) Persoanele, care se află sub incidenţa reglementărilor FRF, trebuie să se abţină de la orice tip de comportament care atentează sau este susceptibil să atenteze la integritatea meciurilor şi a competiţiilor organizate de FRF, precum şi să colaboreze în totalitate şi în permanenţă cu FRF, ca parte integrantă a luptei sale împotriva acestui tip de acţiuni.
2) Reprezintă încălcări ale acestei reguli, în mod special:
a) a acţiona de o manieră menită a influenţa derularea şi/sau a rezultatului unui meci sau a unei competiţii, printr-un comportament contrar stipulaţiilor statutare ale FRF, în vederea obţinerii unui avantaj pentru sine însuşi sau pentru un terţ.
b) participarea directă sau indirectă la pariuri sau la activităţi similare în legătură cu meciurile de fotbal organizate de FRF/LPF/AJF, respectiv deţinerea de interese financiare directe sau indirecte în cadrul activităţilor menţionate.
c) utilizarea sau furnizarea de informaţii necunoscute publicului, intrate în posesia persoanei respective graţie funcţiei deţinute în fotbal, care atentează sau sunt susceptibile să atenteze la integritatea unui meci sau a unei competiţii organizate de FRF/LPF/AJF.
d) a nu informa imediat FRF/LPF/AJF dacă a fost contactat în vederea participării la acte ce vizează influenţarea derulării şi/sau a rezultatului unui meci sau ale unei competiţii.
e) a nu denunţa imediat FRF comportamentele ce intră sub incidenţa dispoziţiilor prezentului articol, dacă are cunoştinţă despre acestea.
3) Nicio reclamaţie cu privire la trucarea unui meci nu poate avea incidenţă asupra rezultatului sportiv al unei competiţii sau al meciului în chestiune, dacă ea a fost depusă după disputarea fazei respective a competiţiei. Pe cale de consecinţă, meciul respectiv nu poate fi rejucat.
4) Abaterile prevăzute în prezentul articol se sancţionează cu măsura suspendării de la o lună la 12 luni şi penalitate sportivă de la 10.000 lei la 150.000 de lei.
Articolul 61
Manipularea rezultatelor unui joc
Oricine conspiră sau face înţelegeri pentru a influenţa rezultatul unui joc într-o manieră incompatibilă cu etica sportivă şi principiile de conduită prevăzute de acest regulament va fi sancţionat cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal de la 1 la 2 ani şi cu o penalitate sportivă de minim 200.000 de lei