ACTUALIZARE 17.25. Camerunezul Issa Hayatou și spaniolul Angel Maria Villar vor prelua, conform regulamentelor în vigoare, interimatul în fruntea organizațiilor FIFA și respectiv UEFA, după suspendarea de 90 zile dictată de Comisia de etică a FIFA împotriva președinților Joseph Blatter și Michel Platini, relatează Reuters, citat de agerpres.ro.

Statutul FIFA prevede ca vicepreședintele cel mai venerabil să asigure interimatul, iar în acea poziție se află camerunezul Hayatou, președintele Confederației africane de fotbal (CAF). La UEFA, vicepreședintele Angel Maria Villar este cel mai bine poziționat să-l înlocuiască temporar pe Michel Platini.

Villar, 65 ani, este subiectul unei investigații a Comisiei de etică a FIFA privind candidatura comună a Spaniei și Portugaliei la CM 2018, dar comisia independentă nu poate confirma sau dezminte o asemenea anchetă.

Hayatou, 69 ani, a fost mustrat în 2011 de Comisia de etică a CIO, după ce s-a confirmat că a fost pe statul de plată al fostei companii de marketing International Sport and Leisure în 1995.

CIO a susținut că oficialul camerunez se afla într-un conflict de interese, dar Hayatou a susținut că nu a greșit cu nimic și nu a primit niciun ban.

ACTUALIZARE 17.20. Președintele UEFA, Michel Platini, nu-și mai poate depune candidatura la președinția Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), dacă nu a făcut-o până acum, ca urmare a suspendării de 90 de zile dictate împotriva sa de către Comisia de Etică a forului fotbalistic mondial, a declarat pentru agenția EFE un purtător de cuvânt al acestei comisii.

Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”
Recomandări
Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”

„Dacă Platini nu și-a prezentat deja candiatura, nu o va mai putea face, deoarece termenul limită este 26 octombrie, dată la care este suspendat. Dacă a depus-o deja, cred că poate merge mai departe, însă nu va putea face campanie și nici să asiste la vreo reuniune care are legătură cu fotbalul”, a spus oficialul FIFA.

Acesta a ținut să precizeze că nu Comisia de Etică este cea care „decide candidaturile” la președinția FIFA, această sarcină revenindu-i altei comisii, însă „ținând cont că nu va putea exercita nicio activitate legată de fotbal, este foarte complicat să mai poată fi candidat”.

Comisia de Etică a FIFA i-a suspendat provizoriu, timp de 90 de zile, pe Joseph Blatter, președintele FIFA, și pe Michel Platini, președintele UEFA, precum și pe fostul secretar general al FIFA, Jerome Valcke.

Președintele demisionar al FIFA, Joseph Blatter, face obiectul unei proceduri penale elvețiene, pentru faptul că i-a plătit 2 milioane de franci elvețieni (1,8 milioane euro) lui Michel Platini, care a activat o perioadă în calitate de consilier al său. Șeful FIFA este acuzat totodată că a vândut mult sub prețul pieței drepturile TV pentru Mondialele din 2010 și 2014 Federației din Caraibe, în 2005.
–––

Klaus Iohannis, după anularea alegerilor prezidențiale: „Am primit semnale, la început doar telefonice, de la servicii, că anumite lucruri sunt ciudate”
Recomandări
Klaus Iohannis, după anularea alegerilor prezidențiale: „Am primit semnale, la început doar telefonice, de la servicii, că anumite lucruri sunt ciudate”

ACTUALIZARE 15.00. Comisia de Etică i-a suspendat, pentru 90 de zile, pe elvețianul Sepp Blatter (79 de ani), șeful FIFA, și pe francezul Michel Platini (60 de ani), liderul UEFA. Cu toate acestea, Platini a anunțat că va candidat la alegerile pentru șefia FIFA, la alegerile programate la începutul anului viitor.

Suspendat a fost Jerome Valcke, secretarul general al FIFA între 2007 și 2015. Fostul vicepreședinte al FIFA, Chung Mong-Joon, a primit o pedeapsă de 6 ani și a fost amendat cu 100.000 de franci elvețieni.

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Președintele FIFA Sepp Blatter a fost suspendat timp de 90 de zile, potrivit unor surse citate de Sky News. 

Comisia de Etică a FIFA l-ar fi suspendat provizoriu pe Blatter din cauza anchetei în care este implicat. 

Ministerul de Justiţie din Elveţia a deschis o procedură penală împotriva preşedintelui FIFA, Joseph Blatter. Bărbatul este acuzat de „gestiune frauduloasă” şi „abuz de încredere”, informează presa internaţională.

Blatter este suspectat că a efectuat o „plată neloială” de două milioane de franci elveţieni în favoarea lui Michel Platini, preşedintele UEFA, informează Mediafax.

Călin Georgescu, prima reacție după anularea alegerilor: „O lovitură de stat oficializată”
Recomandări
Călin Georgescu, prima reacție după anularea alegerilor: „O lovitură de stat oficializată”

De asemenea, el este acuzat că a semnat un contract cu Uniunea Caraibiană de Fotbal, al cărei preşedinte era Jack Warner, în defavoarea FIFA.

Mai mult, FIFA se confruntă cu un uriaş scandal de corupţie, după ce justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI