Alergătoarea de cursă lungă Kara Goucher, 40 de ani, a povestit într-o înregistrare video realizată pentru cotidianul The New York Times că, pe vremea când era sponsorizată de Nike, a avut de ales între a rămâne în spital alături de fiul ei bolnav, în vârstă de 3 luni, și a participa la o cursă, la numai câteva luni după ce născuse. „M-am simțit ca și când mi-aș fi părăsit fiul când am plecat din spital pentru a alerga. N-am să mi-o iert niciodată!”, a declarat Kara Goucher, specialistă a probelor de 5.000 de metri, 10.000 de metri și de maraton. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care vicecampioana mondială din 2007 în proba de 10.000 de metri a renunțat la contractul cu Nike, preferând să fie sponsorizată de mai multe companii.
Alysia Montano, 33 de ani, medaliată cu bronz în proba de 800 de metri la Campionatele Mondiale din 2011 și 2013, s-a plâns că din cauza contractului cu Nike a trebuit să alerge cu un brâu în jurul abdomenului și că a fost nevoită să se mulgă și să expedieze laptele matern necesar copilului ei din China, unde se afla pentru o competiție. Montano a făcut valuri în 2014, când a participat Naționalele de Atletism ale SUA însărcinată în opt luni!
Phoebe Wright, 30 de ani, a fost concisă: „Să rămâi însărcinată reprezintă sărutul morții pentru sportive. În nici un caz nu i-aș anunța pe cei de la Nike, dacă aș fi gravidă”.
Replica companiei Nike a venit prompt: „În cazurile câtorva sportive s-au aplicat reduceri ale sumelor plătite, în concordanță cu scăderea performanțelor. Aceasta este o practică obișnuită în domeniul nostru. Admitem că am aplicat standarde diferite, în funcție de sporturi, dar în 2018 am stabilit ca nici o femeie să nu mai fie penalizată financiar din cauza faptului că a rămas însărcinată”.
Poate te interesează și Anchetă de delapidare la un club din Liga 1. Poliția a venit azi să ridice acte de la sediul grupării