In urma incidentului care s-a produs in ziua de 25 septembrie 2001, pe Stadionul Giulesti, in timpul partidei Rapid Bucuresti – Paris Saint Germain, un colectiv format din ofiteri de politie, jandarmi, pompieri si specialisti de la SC Electrica SA au prezentat primului-ministru Adrian Nastase un raport, cu urmatoarele concluzii:
– Curentul electric s-a intrerupt la orele 21.20 si 21.32, simultan, in Stadionul Giulesti si, partial, in cartierele Giulesti, Crangasi, Grivita si Gara de Nord.
– Dupa prima intrerupere, care a durat trei minute, a intrat in functiune cea de-a doua cale de alimentare, care a permis aprinderea luminilor in cartierele mentionate, precum si in spatiile administratiei stadionului, mai putin instalatia de nocturna.
– Cercetarile efectuate asupra posturilor de transformare din incinta si a altor instalatii de suprafata nu au relevat interventia din exterior a vreunei persoane, fiind asigurate cu incuietori specifice. Stadionul nu e prevazut cu grup electrogen, iar cauza intreruperii curentului electric a fost determinata, de specialistii de la S.C. Electrica S.A., ca fiind exclusiv tehnica si a constat in impuscarea unui cablu subteran intr-un segment de transport precis stabilit.
– Cu ajutorul aparatului de defectoscopie a fost localizata avaria pe cablul de medie tensiune, situat intre posturile de transformare aflate in curtea imobilului din Strada Pascal Cristian nr. 25 – 27, unde se afla caminul de studenti al Academiei de Studii Economice.
– S-a procedat la sectionarea cablului si s-a constatat, in urma examinarii, ca izolatia comuna a celor trei faze este strapunsa. Pe portiunea dintre cele doua puncte de transformare nu au fost gasite obiecte care sa fi afectat integritatea cablului. Cablul se afla in functiune din anul 1973, iar asupra lui nu s-a efectuat nici o interventie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News