„M-a sunat multă lume, se spune că există un sistem foarte bine pus la punct. Nici nu m-a interesat cine arbitrează în Giuleşti”, a mărturisit, ieri, la Sport.ro, Marin Condescu (foto dreapta jos). Şeful grupării oltene a adăugat că a primit şi un telefon-surpriză din partea lui George Copos: ”M-a sunat şi domnul Copos care mi-a spus că a fost jaf şi că propune rejucarea meciului. Ştiu că meciul nu se va juca, dar ar fi bine să disputăm totuşi o partidă contra Rapidului!”.

Fair-play sau strategie?

”Am vorbit cu domnul Condescu şi am ajuns la un acord să rejucăm acest meci. Împreună vom face o propunere la LPF şi FRF pentru a rejuca această partidă, pentru că nu este nici în spiritul gorjenilor şi nici al giuleştenilor ca un arbitru să intervină de o asemenea manieră în stabilirea unui rezultat. Au fost greşeli foarte mari de arbitraj şi de o parte şi de cealaltă, dar trebuie să fim de acord că au fost mai vizibile cele în defavoarea formaţiei Pandurii”, a precizat, ieri, şi George Copos. Dacă pentru unii telefonul dat de Copos pare un gest de fair-play, alţii consideră că, de fapt, patronul Rapidului nu urmăreşte decât să-şi ”recupereze” pe teren punctele pierdute cu Pandurii, după ce meciul din Giuleşti s-a terminat nedecis, 1-1.

 
 

Urmărește-ne pe Google News