Rapid a câștigat aseară la Mediaș, 1-0, iar giuleștenii sunt tot mai încrezători în salvarea de la retrogradare.
Trupa lui Cristi Pustai a contabilizat șapte puncte în primele trei etape din retur, iar interesul fanilor este enorm vizavi de derby-ul tradițional cu Petrolul, programat vineri, în Giulești.
Conducerea clubului feroviar le dă însă o veste proastă suporterilor, care sperau ca la meciul cu ocupanta locului 2 să fie redeschisă și peluza dinspre Teatru. Măsura va fi amânată, pentru cel puțin două săptămâni.
”Sigur, nu va fi deschisă și a doua peluză. Mai sunt de terminat câteva lucrări, după care vom solicita avizul comisiei de omologare. Ne dorim ca acest lucru să se întâmple la următorul meci de acasă, cu Oțelul, din etapa a 24-a”, a precizat un oficial din staff-ul administrativ al Rapidului.
În prezent, stadionul Giulești funcționează în baza unei omologări provizorii, iar la meciul cu Petrolul vor fi puse în vânzare circa 7.000 de bilete.
”Conform regulamentului, suntem obligați să oferim oaspeților cel puțin cinci la sută din capacitatea arenei. Astfel, vom pune la dispoziție 350 de bilete fanilor petroliști”, a explicat oficialul giuleștean.
Meciul Rapid – Petrolul se va disputa vineri, de la ora 20:30, în Giulești, și va fi transmis în direct la Look TV și la Digi Sport 1.
Rapid se află pe locul 15, cu 18 puncte, iar Petrolul este pe poziția secundă, cu 39 de puncte.
Recomandări
Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România
VIDEO / ATMOSFERĂ INCENDIARĂ LA ULTIMUL MECI RAPID – PETROLUL 0-2 (31.10.2013, OPTIMI DE FINALĂ CUPA ROMÂNIEI)