Fostul atacant rapidist Daniel Pancu (37 de ani) a fost prezentat oficial, joi, la noua sa echipa, FC Voluntari, nou-promovată în Liga 1. ”Pancone” a parafat un acord pe un sezon. În conferința de presă, fotbalistul a vorbit despre experiența sa dureroasă de la Rapid, din ultimul sezon
„Aici voi avea posibilitatea să mă gândesc doar la mine și la performanța sportivă. Locuiesc în Voluntari, urmăresc de câțiva ani de zile proiectul, am văzut ca sunt oameni pasionați și sunt sigur că echipa va fi un punct de referință pe harta fotbalului. Sper să mă pun la punct cât mai repede din punct de vedere fizic, sper să debutez cât mai repede.
Legat de Rapid, a fost o zi tristă pentru mine când a trebuit sa iau aceasta decizie. Din pâcate, oamenii nu sunt făcuți din fier, am îndurat multe umilințe, m-am coborat la nivelul cel mai de jos pentru binele echipei. Lucrurile nu mai puteau continua și s-a văzut asta în randamentul meu din ultima jumătate de an. Îmi asum acest lucru, îl recunosc.
Am simţit 100% că nu eram dorit pe teren. Cînd ziceam că trebuie să joc şi că sunt foarte important pentru echipă, mi se întorceau vorbele şi mi se zicea că eu trebuie să fiu preşedinte. Nu am vorbit niciodată urât de un rapidist. Am auzit că băieţii de vizavi de băncile de rezerve au zis că am plecat pentru bani. Am acelaşi contract pe care l-aş fi avut la Rapid dacă promovam, dar aici sunt prime puţini mai mari.
Se întâmplă lucruri ciudate la Rapid, de doi ani. Din ce am văzut eu, Rapid nu intră în play-off! Nu ştiu despre faliment, pentru asta trebuie să vorbiţi cu cei din conducere.
Știți foarte bine că am avut cel mai mic contract de la Rapid, mereu am fost plătit ultimul. Am tăcut, am tăcut, dar… Eram marginalizat. Lucrurile astea nu le știe nimeni”, a spus Daniel Pancu, care și-a trecut clauză în contract să nu joace în eventualele meciuri cu Rapid.