Până atunci, părțile se acuză reciproc. Antrenorul echipei teleormănene, Erik Lincar, susține că a fost bătut la vestiare de antrenorii Craiovei, Valentin David și Adrian Filip și și-a scos certificat medical pentru a-i acționa în instanță pe cei doi. ”Antrenorii Adrian Filip și Vali David și au sărit pe mine. M-au lipit de ușă și 7-8 secunde mi-au cărat pumni și picioare. Scurt: bam-bam”, a declarat Lincar pentru Libertatea.
La rândul lor, Valentin David și Adrian Filip au reacționat pentru ediție.ro, publicație online condusă de patronul lor, Adrian Mititelu, acuzându-l pe Lincar că fost recalcitrant.
Valentin David are mâna în ghips
Fostul portar Valentin David se consideră victima altercației cu Eric Lincar și intenționează la rândul său să îl dea în judecată pe Erik Lincar.
„Am observat și eu că totul s-a transformat într-un circ media. Văd că Lincar spune doar ce îi convine lui. În primul rând, eu nu aveam nimic cu el dacă nu ne înjura ca la ușa cortului în drum spre vestiare. Eu mă aflam acolo la ușă, plecasem de pe teren, iar Lincar a încremenit când m-a văzut. Nu se aștepta să ne întâlnim.
Ne înjura pe noi, oltenii, de morți și ne făcea cum îi venea lui la gură. În acel moment m-am dus la el și l-am întrebat de ce ne înjură, iar el a sărit cu piciorul spre mine. Eu am pus mâna să mă apăr, iar Lincar din acea lovitură mi-a fracturat unul dintre degetele de la mâna dreaptă.
Seara, m-am dus la spital, pentru că mă durea mâna. Am stat acolo până la ora două noaptea. Am și documente medicale pe care vi le pun la dispoziție. Luni după amiază voi merge și eu să îmi scot certificat medico-legal. Dacă Lincar nu se potolește și o tot dă în amenințări cu noi sau ne tot bagă numele cu acest scandal prin presă, atunci eu personal îl voi da în judecată. Iar eu chiar am documente foarte clare că am fost agresat de el”, a spus David pentru ediție.ro.
Adrian Filip: ”Lincar ne ia pe toți la mișto?”
Antrenorul principal al lui FC U Craiova, Adrian Filip, cel care a acceptat să ne vorbească despre evenimentele care au avut loc la finalul partidei.
„Este foarte urât tot ce s-a întâmplat și până unde s-a ajuns. De două zile eu și colegul meu Vali David suntem făcuți în toate felurile prin presă de către Eric Lincar. Am fost făcuți de acest băiat chiar și infractori. În primul rând, după meci, el s-a întors către spectatori și către banca noastră și ne făcea tot felul de semne.
Ne-am dus către el să îi spunem să înceteze pentru că lumea deja începuse să arunce cu pietre și se putea întâmpla tot ce este mai rău. Apoi, când urcam către vestiare, am auzit cum Lincar înjura pe acolo și m-am dus să văd ce se întâmplă.
El era într-o altercație verbală cu Vali David, cel care la rândul său îl întreba de ce ne tot înjură. Ulterior au venit mai mulți jucători de la Turris către noi, iar pe mine au început să mă scuipe și să mă împingă. Lincar ne ia pe toți la mișto? Păi degetul lui Vali David de la mâna dreaptă cine i l-a fracturat? A spus că a fost bătut șapte secunde de noi. Păi el ce făcea? Noi îl băteam, iar el număra? Este urât de tot până unde s-a ajuns cu aceste declarații ale lui”, a spus Filip, poreclit Zambrotta.
Erik Lincar și-a arătat și el rănile. Antrenorul echipei Turris Măgurele, liderul seria a 3-a din Liga 3, a postat o fotografie pe facebook, cu mesajul: ”Acestea sunt semnele de bună purtare ale d-lui. David. Echimoza evidențiată în fotografie reprezintă, probabil, locul în care antrenorul principal la FCU, dl. David, și-a fracturat degețelul fragil. Voi reveni cu amănunte…”.