Conor McGregor, campionul din UFC (Ultimate Fighting Championship, divizie de arte marțiale mixte din SUA), ar putea lupta în 2017 cu Floyd Mayweather jr., boxerul care s-a retras din activitate din postura de campion mondial neînvins la profesioniști.

Posibilitatea unei confruntări între McGregor și Mayweather a mai fost luată în calcul, dar până acum zvonurile nu s-au adeverit. Informația a fost readusă în atenția fanilor de antrenorul primului sportiv amintit.

“În cazul în care cotele ar fi suficient de atrăgătoare, aș paria câteva lire că (n.r. – lupta dintre McGregor și Mayweather) va avea loc anul viitor. Nu știu dacă în cele din urmă se va întâmpla, dar cu siguranță nu m-ar suprinde să se întâmple”, a declarat John Kavanagh.

Fanii vor un meci McGregor-Mayweather

“Mayweather a câștigat toate cele 49 de meciuri în care a luptat, dar 50 este un număr frumos. În prezent, dacă întrebi mai mulți oameni pe stradă împotriva cui ar vrea să-l vadă luptând pe Mayweather, cei mai mulți l-ar numi pe McGregor. În mod cert, în lumea sportului s-au întâmplat lucruri mai ciudate decât ăsta”, a încheiat John Kavanagh, antrenorul lui Conor McGregor.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News