Cosmin Contra s-a arătat extrem de deranjat de modul în care a procedat atacantul Jeremy Bokila în negocierea transferului la Dinamo.

După cum mărturisea Cosmin Contra, Jemery Bokila se înțelesese în principu cu gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare, însă ulterior a ”virat-o” spre Cluj, semnând cu CFR!

Acest lucru l-a deranjat teribil pe Cosmin Contra, care i-a fost antrenor lui Jeremy Bokila la Petrolul Ploiești.

”Nu pot să trec peste asta, pentru că eu l-am ajutat, a câștigat bani frumoși cu mine, în România și în China. Nici nu trebuie să ne mai salutăm, e bine să nu mai avem niciun contact vizual și verbal toată viața”, a declarat Cosmin Contra la Dolce Sport. 

Contra îl desființează pe Bokila: ”Nu mai există pentru mine!”

Antrenorul ”câinilor roșii” a adăugat, supărat: „Bokila nu mai există pentru mine ca om și ca fotbalist. Nici el, nici impresarul lui, e foarte urât ce au făcut. Ne-a fost propus, nu mai juca și am vrut să-l ajutăm. Nici n-am mai vorbit cu el pentru că n-am ce, e josnic ce a făcut”.

În primul meci din cadrul turneului de pregătire de la Maribor (Slovenia), Dinamo a fost învinsă de NK Osijek (Croația) cu 4-1!

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News