“A sosit ceva la club, dar n-am nimic concret deocamdată. Dacă cele două cluburi ajung la o înțelegere și oferta va fi bună pentru mine și pentru cele două cluburi, într-un moment dificil, nu poți spune nu la nimic. În lumea fotbalului lucrurile se pot schimba de pe o zi pe alta. Dar mă simt foarte bine aici, sunt acasă și vreau să muncesc cât mai bine posibil. Importantă e partida de mâine”, a declarat Contra, la Digi Sport.

Acesta a dezvăluit că Guangzhou i-a oferit un salariu de cinci ori mai mare decât cel pe care-l are la Getafe (n.r. de la 600.000 de euro la 3.000.000 de euro pe an) și că șefii spaniolilor i-au transmis că plecarea în China ar fi benefică pentru club, în condițiile în care acesta are probleme financiare. „Se pare că sunt pe punctul să mă vândă! Dacă eu sunt singurul din club care are ofertă, ce să facă? Mi-au sugerat că aș ajuta clubul, dacă oferta e reală, că trec prin niște momente financiare destul de proaste. Și peste doi ani să mă întorc. Am înțeles aluzia, vom vedea.

Aș face lucrul ăsta pentru club, pentru că știu problemele. Dar e și un salariu foarte bun pentru mine. De vreo cinci ori mai bun decât am la Getafe. Banii sunt importanți, dar să vedem ce se va întâmpla. Salariul ăsta nu ți-l dă nimeni în Europa, decât la o echipă foarte mare. Dar eu mă simt bine la Getafe, mă simt bine în Primera.

Sunt momente în viață în care trebuie să faci alegeri și să ajuți oamenii care au avut încredere în tine. Probabil, această ofertă ar salva un sezon. Și să rămân și să nu fie jucătorii plătiți…? Să am apoi 3-4 rezultate proaste și să mă dea afară? Din cauza datoriilor la stat bugetul anul acesta și anul următor va fi mic”, a încheiat Contra.

Getafe va evolua miercuri, cu Eibar, în deplasare, în returul șaisprezecimilor de finală ale Cupei Spaniei. În tur, Getafe a învins cu 3-0.

În cazul în care va ajunge la Guangzhou, Contra îl va aduce pe Adrian Mutu, fostul său jucător de la Petrolul.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News