Dezvăluirea avocaților sportivului cu privire la faptul că tenismenul a fost testat pozitiv cu COVID pe 16 decembrie 2021 a generat controverse după ce presa străină a descoperit fotografii cu Novak Djokovic la mai multe evenimente publice, la doar o zi după data la care avocații susțin că tenismenul a aflat că are COVID.

Dacă Djokovic s-a prezentat la un eveniment public, știind că a avut un rezultat pozitiv, a comis o „încălcare clară” a regulilor autorităților sârbe, a declarat premierul Ana Brnabic pentru BBC. „Dacă ești pozitiv, trebuie să stai în izolare”, a subliniat oficialul.

Nu știu când a obținut de fapt rezultatul, când a văzut rezultatul, așa că există o zonă gri. Singurul răspuns la această întrebare poate fi oferit de Novak.

Prim-ministrul Serbiei, Ana Brnabic:

Măsurile impuse de autoritățile sârbe impun o carantină de 14 zile în cazul persoanelor infectate cu coronavirus care poate fi stopată mai devreme printr-un alt test negativ.

Dacă se constatată că Djokovic a încălcat regulile de izolare ale Serbiei, Brnabic spune că va trebui să se consulte cu „autoritățile relevante și cu personalul medical care se ocupă de implementarea acestor reglementări” înainte de a lua o decizie.

Viza lui Djokovic a fost revocată la sosirea la Melbourne săptămâna trecută, înainte de a fi validată luni de către un judecător. Documentele prezentate în instanță au arătat că sportivul de 34 de ani a fost testat pozitiv pentru coronavirus pe 16 decembrie.

În prezent, autoritățile din Australia verifică actele completate de Novak Djokovic. Suspiciunea cu privire la faptul că sportivul a mințit în actele completate la sosire în Melbourne a apărut din cauza unor fotografii publicate pe rețele sociale, în ziua de Crăciun, în care Djokovic apare în Belgrad, Serbia. Dar el a fost și la Marbella, în Spania, pe 2 ianuarie, potrivit publicației The Age. Totuși, în documentul completat la frontieră, scrie că liderul ATP a venit în Australia fără să mai fi călătorit în altă țară în ultimele două săptămâni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News