Povești cu „Iancu Palavră”
„Eu am fost un copil foarte energic, nu eram unul care să stea prea mult în casă. Părinţii se luptau cu mine să vin de la joacă şi eu stăteam numai cu copii mai mari ca mine. Am fost cel mai iubit din familie, eram o bijuterie pentru tata, pentru că-şi dorea un băiat. Îmi dădeau tot ce voiam! Eu am fost şi cel mai mic, am fost răsfăţat, mai ales că, înainte să apar eu, părinţii mei au mai avut un băiat, între cele două surori ale mele, care a murit la 9 luni! Cred că şi din motivul ăsta nu avea voie să se atingă nimeni de nimic până când nu ziceam eu. Băiatul care s-a stins purta tot numele Gheorghe!”, rememorează Gică.
Consăteanul său, Ion Doboșan, 66 de ani, a lucrat la CAP cot la cot cu bătrânul: „Îl știam bine. A fost om cumsecade. Lucram ca pălmași, căruțași sau măcinam la moară. Iancu avea un cusur: vorbea mult. Îi plăcea să turuie. De asta i se și spunea «Iancu Palavră»”. Porecla ne-a fost confirmată din mai multe direcții.
„Ne bagă pe televizor”
Am călcat și pe maidanul lui Hagi. Printre peturi și gunoaie aruncate la întâmplare, copiii și-au trasat un teren de fotbal. Barele sunt pietroaie de dimensiunea unor trovanți.
„Ne bagă pe televizor”, este motivul pentru agitația puștilor la vederea aparatului care înregistrează imagini. Din curți iese și o persoană în scaun rulant. Mașina cu număr de București absoarbe interesul.
Micuții ar vrea un teren cu porți adevărate, cu plase, astfel ca mingea șutată să poată fi recuperată repede, să nu mai alerge ca o nălucă, la vale. „Nenea Gică, la mulți ani! Ajută-ne și pe noi să ajugem fotbaliști din ăia adevărați!”, e mesajul unui țânc curajos.
Visul lor? De fapt, o rugăminte pe multe voci: copiii din Săcele îl roagă pe „regele” Hagi să le refacă terenul din sat, pentru a avea și ei șansa de a deveni jucători mari!
Pe copiii din Săcele n-are cine să-i vadă. Poate sunt buni, dar sigur nu îi vede nimeni Locuiesc într-un ceaun. Nici semnalul la telefon n-are continuitate.
Nicușor Manolache, 51 de ani, venit din 1975 la Săcele, a văzut multe: „Suntem o amestecătură de oameni aici: români, țigani, machedoni”. O spune aproape fără speranță.
A donat 10.000 de lei pentru restaurarea bisericii
Hagi a donat 10.000 de lei pentru restaurarea bisericii din Săcele și a adus ajutoare la școala generală la care a buchisit. Asta în vremuri prinse de prea puțini dintre săteni.
Doar trei-patru persoane aflate în Săcele s-au intersectat cu Hagi în perioada amintirilor pe care nimeni nu le mai poate recupera.
Un astfel de domn ne-a refuzat fără explicații. E cioban, iar prieteni îi sunt trei câini ciobănești de dimensiunea unor viței, cu care a reușit să ne țină departe, izolați în mașină, cu ușile sigilate.
Citește și: