“În momentul de față am putut permite tuturor sporturilor să facă, de exemplu, pregătire fizică generală în regim de trei participanți. Nu înțeleg de ce cluburile de fotbal n-ar putea să facă lucrul acesta la nivel de copii”, a declarat Ionuț Stroe la Digi 24.

Ministrul tineretului și sportului a continuat: “Există disponibilitatea din partea foarte multor antrenori, de exemplu, în a-și face un program prelungit și a lucra cu câte trei copii. Cel puțin pentru faza de început, că noi reevaluăm situația din două în două săptămâni, ar putea face acest lucru”.

Ionuț Stroe a adăugat: “Până la urmă, pregătirea fizică face parte din orice fel de disciplină sportivă, chiar dacă, de exemplu, ești la handbal, cum e copilul meu cel mare. Poți să ieși afară câte trei persoane și să practici alergări ușoare, exerciții fizice cu greutatea corpului, de ce nu, poate chiar aruncări, dacă folosești individual mingea. Există posibilități”.

Ministrul a mai spus: “Dacă cluburile studiază foarte bine ordinul pe care noi l-am dat, orice sport, în condițiile în care iese în aer liber, ar putea în regim de trei cu distanțare doi metri în regim de repaus, șase în regim de efort să repornească activitatea”.

Ionuț Stroe a spus că este optimist în ceea ce privește reluarea antrenamentelor colective.

 
 

Urmărește-ne pe Google News