Steaua sportului românesc, Simona Halep (25 de ani și locul 4 WTA), a copilărit în Constanţa, într-o casă modestă din Piaţa Chiliei, pe care familia ei a cumpărat-o în anul 1990. În vacanţa de vară, Simona mergea deseori la bunici, la ţară.
Bunica Simona îşi aminteşte cu mare drag de copilăria nepoatei: ”O chemam la masă să mănânce, dar nu voia. Se mai certa cu verii ei mai mari, că se băga în joaca lor, dar tot nu se lăsa“.
Copilăria Simonei Halep. A început tenisul la 4 ani și jumătate
Nu a trecut mult până când a fost văzută de profesorul de sport Ion Stan de la Liceul Economic. ”Avea cred că vreo patru ani şi jumătate când profesorul mi-a spus: «Aduceţi-o la mine». Avea Simona o rachetă de tenis mai mare decât ea“, îşi aminteşte tatăl. Antrenamentele la tenis au reprezentat joaca Simonei. ”Uneori, avea şi câte două antrenamente pe zi”, spun rudele.
Simona a avut o copilărie atipică. ”De la 4 ani și jumătate am început tenisul în joacă. De două ori pe săptămână, prima dată, și după aia zilnic, de la vârsta de 6 ani. De la 6 ani am câștigat la Constanta premiul 3. Am avut o copilarie pe terenul e tenis. N-am avut păpuși, n-am avut altceva. Jucam fotbal, jucam tenis, faceam fileu din ață, am găurit asfaltul și am bagat doi stâlpi și jucam tenis. Și în casă la fel, am făcut un miniteren de tenis și jucam cu fratele meu”.
”Eu n-am avut nici o păpuşă când eram mică! Am avut dintotdeauna o rachetă de tenis. Mai mică, dar rachetă era”, își reamintește Halep de vremurile când era de-o șchioapă.
A jucat și fotbal
Halep iubește și fotbalul. Și sportul cu mingea mare i-a marcat primii ani. ”Nu am jucat în mod profesionist, la vreun club. Doar în joacă, pe stradă. Doar la 3-4 ani mă jucam cu mingea de fotbal. Fotbalul îmi place, chiar dacă nu am timp mereu să-l urmăresc”, spunea Halep, care îl admiră pe Lionel Messi.
Atât de sigură pe ea a fost că va face performanță încât, în glumă, atunci a pus un pariu cu fratele său, Nicolae. Cine ajunge cineva în tenisul mondial va beneficia de ajutorul celuilalt, care îi va duce geanta cu echipament după concursuri.
”Am făcut atunci o glumă cu fratele meu, iar acum îşi ţine pariul pierdut. Mă tachina mereu cu asta, îmi zicea să mă las de tenis, că nu voi ajunge nicăieri. Râdeam atunci. El făcea tenis, dar nu a făcut performanţă. Nu a reuşit, fiindcă nu e un tip activ, e diferit de mine. Acum, el îmi cară geanta, vine să mă aştepte la aeroport”.