De luni va ocupa locul 10 WTA
Calificată în premieră pentru ea în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam, Halep mărturisea înaintea disputei că nu crede că este încă pregătită pentru a ataca trofeul.
Ea a spus mai apoi: “Probabil n-am pregătit bine meciul. Şi nu am fost relaxată aşa cum îmi doream. Este important să te simţi bine pe teren, să nu ai nici o presiune”, a concluzionat jucătoarea care în 2013 a câştigat 6 turnee WTA.
În ciuda eşecului sever (3-6, 0-6) suferit în faţa slovacei Dominika Cibulkova, la Melbourne, Simona Halep (22 de ani) va ocupa, începând de luni, poziţia a 10-a în ierarhia WTA.
Va fi antrenată de Wim Fissette
Acolo, Halep îl va întâlni pe belgianul Wim Fissette, cel care a pregătit-o în trecut şi pe fostul lider mondial Kim Clijsters.
“Nu l-am cunoscut personal. Managerul meu a luat legătura cu el, Ştiu că a lucrat cu Clijsters şi cu Lisicki”, a anunţat Simona după meciul cu Cibulkova. Născut pe 22 martie 1980, Fissette nu s-a evidenţiat ca un mare jucător, el ocupând poziţia 780 în lume la mijlocul anului 2000.
- 25 de greşeli neforţţate a comis Halep, cu 9 mai multe decât adversara ei
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!