Copos precizează într-un comunicat că nu a existat niciodată o asemenea discuţie cu tehnicianul italian.
„În legătură cu declaraţiile antrenorului Nicolo Napoli vehiculate în presă, conform cărora ‘Cu cei de la Rapid am avut doar nişte discuţii, nimic concret. Nu se pune problema că nu ne-am fi înţeles din cauza banilor. Am vorbit cu domnul Copos, însă acesta nu mi-a propus ceva concret şi din aceasta cauză am ales sa vin la Astra, precizez foarte clar că nu am avut niciodată nicio discuţie de niciun fel cu acesta. Îi solicit domnului Napoli să precizeze cu exactitate persoana sau persoanele de la Rapid Bucureşti cu care a avut ‘nişte discuţii şi în ce au constat acestea”, anunţă comunicatul.