Conform contractului semnat în martie, omul de afaceri iordanian se obliga să finanţeze gruparea giuleşteană şi să plătească 15.000.000 de euro pentru cele 80% din acţiunile clubului. Potrivit unor surse autorizate, Taher nu i-a dat nimic lui Copos şi, în plus, a finanţat FC Rapid doar prin împrumuturi, de 7.000.000 de euro, bani cheltuiţi, în principal, pentru transferuri de jucători.
Acum Taher nu mai vrea să finanţeze echipa şi intenţionează să i-o cedeze înapoi partenerului său de afaceri, George Copos, care ar urma să
Taher şi Copos nu investesc, ci împrumută
Pe 13 noiembrie, este programată Adunarea Generală a SC FC Rapid SA, pe ordinea de zi a acesteia figurând aprobarea împrumuturilor şi a creditelor angajate de club, după cum urmează:
1. Împrumutul acordat de Quatron International Investment Ltd (n.r. – firmă aflată în proprietatea lui Fathi Taher), în valoare de 1.000.000 de euro;
2. Credit acordat de Banca Italo-Romena, în valoare de 1.944.000 de euro;
3. Credit acordat de Banca Italo-Romena, în valoare de 900.000 de euro;
4. Credit acordat de Banca Italo-Romena, în valoare de 4.000.000 de euro;
5. Împrumut acordat de George Copos, în valoare de 2.725.000 lei;
6. Împrumut acordat de Suzan Taher (n.r. – fiica lui Fathi Taher), în valoare de 100.000 de euro;
7. Conversia garanţiei cu cash colateral de 4.000.000 de euro, acordată de Suzan Taher în favoarea SC FC Rapid SA pentru rambursarea creditului de 4.000.000 de euro angajat cu banca Italo-Romena;
8. Împrumut acordat de Suzan Taher, în valoare de 4.000.000 de euro.
Copos: „Mă retrag definitiv”
La Registrul Comerţului acţionar majoritar al SC FC Rapid SA e în continuare George Copos, cu 99,99% din acţiuni. Acesta a declarat că nu poate discuta despre derularea contractului cu Taher înainte de întoarcerea iordanianului la Bucureşti. “Retragerea mea e definitivă, eu nu mă mai întorc în fotbal”, a afirmat Copos.
Fathi e la Washington
Aflat într-o călătorie de afaceri la Washington, Fathi Taher a sistat în totalitate finanţarea echipei, clubul având în prezent restanţe la plata salariilor jucătorilor pe luna precedentă, iar membrii Consiliului de Administraţie sunt dispuşi în orice moment să îşi prezinte demisiile.