Cu toate aceste incidente, Marius Şumudică s-a declarat „câine până la moarte”, susţinând-o pe Dinamo în duelul care va urma în Cupa României cu Steaua.
„Îmi doresc să bată Dinamo în Cupă. În lupta asta, ţin cu Dinamo. Este cea mai bună echipă pe care am întâlnit-o. Chiar dacă am frigiderul plin de carne, îi înţeleg pe suporterii dinamovişti. Nu sunt supărat pe ei, chiar le-am transmis că dacă Astra nu ia campionatul, să-l ia Dinamo”, a spus, la Dolce Sport, Marius Şumudică.
Tehnicianul liderei din Liga 1 a vorbit şi despre omologul să de pe banca lui Dinamo, Mircea Rednic: „El e cordiţa numărul unu, eu sunt cordiţa numărul doi. Ne mai atăcam unul pe altul, aşa este în fotbal. I-am făcut semne când am dat gol. Însă Rednic este cel mai bun antrenor. Dinamo, cu el la timonă, se va bate pentru cupele europene. Chiar mi-a fost frică de jocul ăsta. Îl felicit pe Mircea şi o felicit şi pe Dinamo”.
În ceea ce priveşte echipa sa, Şumudică a precizat: „Noi suntem campionii morali ai acestui sezon. Mai departe, vedem ce se întâmplă. Acum ni se vor lua jumătate din puncte, ni se va lua din munca noastră. Asta e, mergem mai departe!”.
Marius Şumudică va afla, luni, dacă va fi suspendat de FRF, în scandalul meciurilor jucate la pariuri. „N-am nici un semnal de la FRF. Am un avocat care se ocupă. Ce pot să spun e că eu nu mi-am văzut decât de echipă, n-am făcut nimic care să influenţeze acest campionat„.