Cununia religioasă dintre fostul model internațional Valentina Pelinel și omul de afaceri Cristi Borcea a avut loc la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Budapesta. Slujba a fost oficiată de preotul David, care a fost extrem de atent cu mirii.

La cununia religioasă, Cristi Borcea și Valentina Pelinel au ținut ca fiul lor, Milan, să fie nu doar alături de ei, în biserică, ci chiar lângă ei, în fața preotului, în timpul slujbei.

Îmbrăcat elegant, la patru ace, în costum, la fel ca și tatăl lui, Milan a fost foarte atent la slujbă, la preot și la părinții lui, fiind captivat de tot ce se petrecea sub ochii lui.

Valentina Pelinel, care a ales un buchet de flori albe pentru cununia religioasă, a fost și ea tot timpul cu ochii pe micuț, asemenea partenerului ei de viață, Cristi Borcea. Acesta din urmă nu s-a dezlipt niciun moment de mireasa lui și de fiul lor.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În spatele mirilor a fost nimeni altul decât Patrick, fiul cel mare pe care fostul acționar de la Dinamo îl are, din prima sa căsnicie, cu Mihaela Borcea. Elegant ca și tatăl său, Patrick a fost numai ochi și urechi în timpul slujbei de cununie.

În partea drepată a bisericii, acolo unde s-a aflat mirele Cristi Borcea, au fost cavalerii de onoare ai omului de afaceri, Gigi Nețoiu, Giovani Becali, Victor Pițurcă și Nicușor Stan.

În data de 12 septembrie, Valentina Pelinel s-a căsătorit cu omul de afaceri Cristi Borcea. Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreună un copil, Milan, care a venit pe lume în anul 2016. Cei doi urmează să devină din nou părinți, vedeta fiind însărcinată cu gemeni.  Nunta Valentinei Pelinel cu Cristi Borcea are loc în Ungaria duminică, 30 septembrie. Nașii mirilor sunt Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo, și soția acestuia, Irina Nicolae, fostă componentă a trupei de fete ASIA. Petrecerea va avea loc la unul dintre cele mai luxoase restaurante din Budapesta, Gundel.

FOTO: Dumitru Angelescu


Citește și: VIDEO/ România umană: 3.000 de femei și bărbați vor să fie voluntari la Spitalul de Copii ”Marie Curie”! „În cadrul proiectului de voluntariat se intră mai greu ca la o companie multinațională”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News