Puștoaica americană a jucat pe 23 octombrie 2018 contra Cristinei Ene, 23 de ani, 652 WTA, în Italia, la turneul ITF Santa Margherita Di Pula 14, și a câștigat 6-2, 6-4.

Cristina Ene a precizat pentru Libertatea: ”Meciul cu Gauff a fost unul disputat, în ciuda scorului de 6-2, 6-4, care nu arată neapărat acest lucru.

Gauff este o jucătoare cu foarte multe atuuri, de la lovituri și mișcarea în teren, până la atitudine.

Ceea ce m-a uimit și surprins plăcut însă a fost maturitatea în joc de care a dat dovadă.

La doar 15 ani, ea joacă foarte bine tactic aproape fiecare lovitură, din punctul meu de vedere. Știe, de asemenea, să gestioneze foarte bine momentele meciului”.

Corey Gauff este noua senzație din tenisul mondial

Cristina Ene, care a evitat să-și dea cu părerea despre meciul Halep – Gauff, a dezvăluit care sunt planurile sale de viitor:

”Obiectivele mele pe termen mediu și lung sunt să continui șirul de șase luni competiționale fără accidentări, lucru nemaintâlnit de mine până acum în carieră.

Dacă voi fi săntoasă, voi juca numai turnee de 25k sau mai mari anul acesta și îmi doresc să intru cel puțin în top 300 WTA pâna la sfârșitul anului”.

Citește și:

Zbuciumul unei familii ai cărei copii au crescut între Spania și România: „M-am transformat într-o mamă fără trăsături pe chip”

 
 

Urmărește-ne pe Google News