Cornel Dinu, care azi împlinește 70 de ani, susține că finul său, Cornel Țălnar, l-a dezamăgit crunt. Cei doi se războiesc în instanțe pentru un apartament din București.

Într-un interviu de pe fanatik.ro, Cornel Dinu a dat detalii despre ruptura dintre el și Țălnar. În plus, l-a acuzat pe George Țălnar, fiul lui Cornel Țălnar, că ar fi  „toxicodependent”.

George Țălnar și-a încercat și el norocul în fotbal, dar n-a ajuns decât la nivelul eșalonului secund, jucând la Unirea Alba Iulia, Poiana Câmpina și FC Brașov.

Cornel Dinu – 70 de ani: „După 26 de ani, sunt târât prin tribunale”

„Țălnar, finul pe care l-am ajutat eu, că l-am pus antrenor de vreo șase ori, în 91, toți prietenii știu asta, i-a dat nevastă-mea 10.000 de dolari pe un apartament pe Moșilor și, fiind juristă, i-a luat actele originale…

Noi n-am folosit apartamentul, l-am renovat când s-a însurat fi-miu, în 2011, a stat el vreo doi ani, am stat și eu când am renovat casa de lângă Televiziune, am închiriat vreo doi ani, și acum m-a dat în judecată că e apartamentul lui. Loviturile vin de la cei apropiați, cărora le faci bine…

Sunt în stare să-ți bage cuțitul pe la spate… probabil și din sălbăticia societății de azi, care este pur materială. Și i-am făcut atât bine, i-am fost naș la biserică, i-am botezat copilul…

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Cât a trăit Geta, soția lui, care era o icoană, nu a zis nimic… și după ce a murit ea, anul trecut, fi-su, pe care l-am botezat, dar care se pare că e toxicodependent, a venit prin februarie «Nănașule, să vorbim de apartament», ce apartament, mă, nu vă e rușine?! Și m-am trezit cu citație, după 26 de ani sunt târât prin tribunale, mă costă 150 de milioane avocatul…

Îți dai seama… Este cea mai mare decepție a vieții mele… Nu m-am așteptat la un om căruia i-am făcut atâta bine să fie atât de mârșav. Dar asta-i viața…”, a spus Cornel Dinu.


Citește și: Cornel Dinu, dezvăluiri despre ce a făcut Tudor Postelnicu atunci când Elena Ceaușescu a adormit discutând la telefon cu el

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI