Cornel Dinu e dezamăgit: «Nu m-aş mai apuca de fotbal!» | Interviu Exclusiv

Aţi întâlnit omul capabil să se priceapă la absolut toate acestea?
Actul de conducere trebuie să fie făcut de o echipă redusă, indiferent dacă e vorba de cel administrativ sau cel tehnic. Bazată pe competenţe, pe nişte eşalonări foarte precise în aşa fel încât fiecare să răspundă de ceea ce ştie, iar părerea unuia să nu fie infirmată de oameni din staff-ul respectiv, care au cu totul alte atribuţii. La noi, de multe ori se crează un ghiveci, un fel de tocăniţă, în care toţi îşi dau cu părerea şi, nu întâmplător, în fotbalul străin preşedinţii apar o dată sau de două ori în toată cariera să discute public soartea echipei.

Aţi fost selecționer. Credeţi că ar trebui să fim mai îngăduitori cu selecţionerul Victor Piţurcă?
Postul de selecţioner e dificil în orice condiţii, dar are o dificultate crescută în condiţiile actuale, când valorile fotbalului românesc au scăzut. Eu am nişte rezerve, în sensul că doresc să existe la echipa naţională personalităţi incontestabile din toate punctele de vedere, oameni capabili să poarte o discuţie educativă, largă, într-un lexic variat şi cu foarte multe exemple, care să exprime exact capacitatea educativă a individului şi a jocului per ansamblu. Din punctul acesta de vedere mi-am manifestat nişte rezerve faţă de Victor Piţurcă. Dar şi condiţiile în care lucrează, dacă de gândim la o oarecare penurie de jucători de valoare, îi creează greutăţi. Îl înţelegem, dar suporterii echipei naţionale doresc să vadă un joc competitiv, un joc spre poarta adversă. Românul este capabil să înţeleagă că pot să pierdă, le scuză înfrângerea, când te-ai bătut cu toate mijloacele pentru a câştiga şi pentru a face un joc spectaculos. Din păcate, la acest capitol Piţurcă este un conservator, care nu a intrat în concordanţă cu ceea ce înseamnă gustul pentru un spectacol de calitate, pentru un spectacol în care neamul românesc, care vine în tribună la jocurile echipei naţionale, acceptă să piardă, dar să vadă că se joacă spre poarta adversă.  

Recomandări

Când te naști în iesle, șansele să mori crucificat sunt mari sau scurtă istorie a sărăciei

Credeţi că derby-ul Dinamo – Steaua ar putea fi stricat de arbitri?
Blestemat cel se gândeşte la rele! Nu vreau să plec de la această premiză, cert este că arbitrajul românesc trece printr-o criză profundă. Pe vremea mea exista un respect deosebit între noi, jucătorii, şi arbitri, de multe ori ne puneau cu botul pe labe. Existau un Aurică Bentu , Gelu Popovici, Ioan Igna, Otto Anderco, chiar şi un Adrian Porumboiu. Bentu era băiat de cartier, care lucrase la pus calapoade la “Flacăra Roşie” şi te făcea ca pe o albie de porci, de nu mai aveai timp tu să-i reproşezi vreo fază. Era o autoritate incontestabilă, fiind un tip din popor, simplu.

Ce părere aveţi despre ”cavalerii fluierului” din ziua de azi?
Nu aceşti arbitri de azi sunt vinovaţi, mai ales că în unele ocazii nu poate fi vorba de greşeală umană, ci de premeditare în favoarea unor favoriţi oculţi ai campionatului nostru. Unii au mare experienţă, sunt cu ecuson FIFA pe piept. Cred totuşi că Ion Crăciunescu are o ambiţie pozitivă oltenească, dar ”moşteneşte” o serie de arbitri pe care nu el i-a promovat, iar măsurile lui trebuie să fie necruţătoare.

Ce măsuri trebuie să ia domnul Crăciunescu?
Ar trebui să ne inspirăm din modelul britanic, să lăsăm instituţiile să-i judece fără milă pe arbitri. De-a lungul istoriei noastre, când s-au arătat paloşurile dreptăţii şi s-au luat două căpăţâni de sfetnici, cum scriu cronicarii, poporul şi-a intrat imediat în normal. Deaconu, acest copil cu al cărui părinte sunt prieten, e victima tensiunilor nefaste, care au apăsat deasupra lui. Cred că un arbitru cu experienţa lui nu trebuia să ajungă nici la “brichetă“ şi nu trebuia nici să se ducă să ceară părerea tuşierului. Unii arbitri au fost promovaţi fără a înţelege dinamica jocului, dar aici este o problemă mai veche, pentru că aducem arbitri ca pe funcţionari de bancă, fără experienţă. Ne trebuie mai multe fapte ale lui Ion Crăciunescu, decât vorbe. Este, din păcate, o mare diferenţă între cei favorizaţi şi cei care au valoare.
Ce sfat le daţi jucătorilor înaintea meciului cu Steaua?
În această situaţie, cele mai bune sfaturi le dă antrenorul. De-a lungul timpului între noi a existat o prietenie legată şi de concurenţă, iar echipa care a luptat până la final şi a fost mai motivată a câştigat aproape de fiecare dată. Totuşi, exista şi fair-play. În 1971, într-o periodă de boemie, cu mai puţină ură, la finala Cupei României, am marcat un gol cu mâna, dar am recunoscut în faţa arbitrului Gelu Popovici.

Recomandări

Militarii care devin atacatori: Unde greșește SUA în sprijinirea veteranilor care comit atentate

Cum comentaţi cei 10 ani de activitate ai procurorilor DNA?
Este legat de actul de justiţie din societatea românească. Din păcate, trăim într-o decadenţă, într-o lipsă de identitate, într-un haos comandat, şi răul istoric se repetă. DNA-ul încearcă ceva, problema e decizia instanţelor de judecată. Devine extrem de periculoasă această imagistică provocată a stenogramelor, care nu sunt probe, doar 20% pot fi coroborate şi pot fi folosite în sala de judecată. Am cunoscut promptitudinea actului de judecată acasă, prin tatăl meu, care era judecător şi care povestea că exista acea zeiţă a justiţiei. Avea cartea în mână, era legată la ochi şi avea sabia dreptăţii în cealaltă mână. Pe parcursul timpului a dispărut legatul la ochi, i s-a luat şi sabia, iar cartea nu o mai citeşte nimeni. Avem ciondăneala, scandalul, în sânge. Tatăl meu spunea că un judecător avea atunci 4 sau 5 procese pe lună. Verdictele le dadea, fără termene, într-o lună de zile. Acum durează 5-10 ani sau se îngroapă dosarele, verdictul este amânat şi nu există balanţă reparatorie în actul de justiţie.

Urmărește-ne pe Google News