După rezultatul de egalitate 2-2, înregistrat acasă, de Dinamo, în faţa clujenilor de la Universitatea, Cornel Dinul, legenda fotbalului dinamovist trimite anumite atacuri spre Dario Bonetti, tehnicianul italian care o antrenează pe Dinamo „Problemele sînt legate de conţinutul antrenamentelor, au existat foarte multe antrenamente de durată şi Dinamo nu mai putea să atace la un moment dat şi s-a continuat cu pasele clujenilor ce au arătat mai mult a dansul de la Căpîlna. Aceste şedinţe de pregătire sînt discutabile! S-a încercat o revigorare cu nişte mijloace de durată ce mai mult au făcut să se piardă din capacitatea de efort a jucătorilor, în loc să o amelioreze. M-a durut expectativa jucătorilor de la Dinamo la pasele liniştite ale celor de la Cluj. Nu e normal pentru o echipă ce se respectă şi vrea titlul. Sentimentul e de neputinţă şi de nesiguranţă. Platini a fost la meciul cu Levski, luni nu a fost la antrenament şi acum a fost băgat în teren, apoi scos în 15 minute. Nu am înţeles nimic! Este o imagine sugestivă a ceea ce se întîmplă în acest final de campionat la Dinamo. Mai degrabă îl păstra pe Strătilă în partea dreaptă şi îl punea pe Ţucudean în zona centrală”, a declarat Dinu la emisiunea Fanatik Show.