Cornel Dinu are mari probleme de sănătate. Pe lângă afecţiunea cardiacă, suferă de insomnie, abia mănâncă şi a ajuns să ia 16 pastile pe zi. Administratorul-delegat de la Dinamo (66 de ani) s-a izolat în propria suferinţă, mai ales după ce i-a murit soția (Silvia), şi ia extrem de rar contact cu lumea exterioară. Apropiaţii “Procurorului” ne-au dezvăluit că acesta nu şi-a revenit după dispariţia soţiei lui, care a trecut în nefiinţă în decembrie 2011, şi se simte inutil din cauză că nu mai are nici o preocupare după ce Dinamo l-a trecut pe “linie moartă”.
Vocea lui Cornel Dinu nu s-a mai făcut auzită de foarte mult timp la clubul din Ştefan cel Mare, lucru nemaiîntâlnit în ultimii 20 de ani. “El nu mai are nicio treabă la Dinamo. Adică, mă rog, are un contract (n.r. – în acte, este administrator-delegat), dar nu sunt trecute în el atribuţii, din câte ştiu. Iar de sfatul lui nu a fost nevoie şi nici nu s-a băgat”, ne-a spus un prieten apropiat al lui Cornel Dinu.
A vorbit cu calm despre sinucidere
Acesta a continuat cu dezvăluiri uluitoare:“Faptul că pentru Dinamo nu mai contează îl afectează atât psihic, cât şi spiritual. Tot din punct de vedere spiritual nu şi-a revenit după moartea Silviei (n.r. – soţia lui), iar aceste lucruri l-au împins într-o depresie accentuată. Este pur şi simplu sufocat de suferinţă. Noi, prietenii lui Cornel care vorbim cu el mai des, suntem îngrijoraţi, pentru că e foarte profund în exprimare şi a vorbit, cu foarte mult calm, despre sinucidere. Eu am îngheţat când am auzit cuvântul, era imediat după decesul lui Robin Williams (n.r. – actor american care s-a sinucis în urma unei depresii majore). Ne-am mai liniştit cât de cât când ne-a zis că va lupta în continuare pentru familie şi că nu va părăsi această lume ca un laş”.
Iese din casă din ce în ce mai rar
Pe lângă despresia accentuată care îi provoacă insomnii şi-l sleieşte de putere şi de voinţă, “Mister” se tratează şi pentru afecţiunea cardiacă. “Ia 16 pastile pe zi. Jumătate sunt somnifere şi antidepresive, iar celalătă jumătate, pentru problemele cardiace. Are un stent şi trei bypass-uri şi medicul i-a recomandat să facă mişcare, dar nu mai poate. Înainte mai pedala la bicicletă, dar nu mai are energie. Poate fi văzut, de două-trei ori pe săptămână, plimbându-şi căţeaua «Prinţi», pe care a primit-o cadou de la soţia sa când a împlinit 60 de ani. Dar plimbarea nu trece niciodată de 10-15 minute, pentru că nu mai poate”, ne-a mărturisit apropiatul “Procurorului”, care ne-a rugat să nu-i dezvăluim identitatea pentru a nu strica o prietenie veche de peste 40 de ani. Contactat telefonic de reporterul Libertatea, Cornel Dinu a retezat dialogul din primele secunde cu o replică care vine parcă să susţină dezvăluirile prietenului său: “Lăsaţi-mă, vă rog, să-mi trăiesc bătrâneţea. Atât cât va mai vrea Dumnezeu”.
A paralizat temporar din cauza unor pilule!
În urmă cu trei săptămâni şi jumătate, unul dintre medicamentele pe care Cornel Dinu le lua pentru depresie l-a ”paralizat”. “O pilulă antidepresivă, care tocmai îi fusese prescrisă, a interacţionat cu o pastilă pe care Cornel o lua pentru problemele cardiace. S-a simţit foarte, foarte rău şi, înainte să nu se mai poată mişca, a chemat salvarea. A fost dus de urgenţă la spital şi i s-a schimbat tratamentul. Am ajuns şi eu la spital şi am vorbit cu medicii. O doamnă doctor mi-a spus că atunci când au ajuns la el abia se mai putea mişca”, ne-a declarat un prieten al ”Procurorului”.