«Judecătorii nu s-au legat la cap»

Revenind la mult mediatizatul “Dosar al Transferurilor”…
Acolo este o cu totul altă poveste. Sunt câţiva gangsteri care ar fi trebuit să înfunde puşcăria. Eu vă spun, ca unul care s-a învârtit ani buni între ei, că am surprins de nenumărate ori discuţii despre o dublă contabilitate. Practic, despre bani negri. Dar, în “Dosarul Transferurilor” au fost anumite persoane pe care justiţia a încercat să le scape. Cum însă nu putea să-i scape pe unii şi să-i condamne pe alţii, s-a ajuns la decizia de achitare pentru toţi inculpaţii. Judecătorii nu s-au legat la cap.

Din nou la judecată?

Pentru că a rupt o citaţie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în public, Gigi Becali riscă să se aleagă cu un nou proces. “Există varianta să-l acţionăm în judecată, fie în penal, fie în civil, şi să-i cerem daune morale”, ne-a declarat Istvan Haller, purtătorul de cuvânt al CNCD.

Porcăială ca la uşa cortului

Europarlamentarii Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali au anunţat, cu mare tam-tam, în urmă cu o lună, realizarea unei alianţe între partidele PRM, respectiv PNG şi participarea comună la alegerile locale şi parlamentare din acest an. La doar două săptămâni, alianţa dintre ei s-a rupt, după ce Becali s-a declarat nemulţumit că “fratele lui mai mare” îi oferea doar 25% din locurile eligibile pe listele electorale. De altfel, istoricul diferendelor dintre cei doi este stufos. Dintre cele mai recente, consemnăm: “Gigi, nu mă confunda cu Bănel Nicoliţă, puştiule. Dacă nu eram eu, erai puşcăriaş şi acum”, şarja, în urmă cu câteva zile, Vadim. Patronul Stelei nu s-a lăsat, de-a lungul timpului, mai prejos, “colorându-l” pe “Tribun” în tuşe memorabile: “Vadim Tudor nu mai e sănătos la cap, e bolnav şi de oameni bolnavi nu te iei”.
Gigi Becali, achitat în dosarul „Valiza”

Urmărește-ne pe Google News